Român din Marea Britanie: „Aici sunt doar un număr, Acasă am un nume ! Mă numesc Cătălin … De-a lungul anilor am lucrat cu doctori , profesori,directori , necalificați etc. Oameni cărora li se citea în privire dezamăgirea si tristețea, speranța care se stingea usor usor , același frate Român ca si mine. Multi cred ca se …”

(Last Updated On: September 16, 2018)

Un român stabilit în Marea Britanie își spune povestea vieții, cum a plecat în țară și ce a ajuns acum.

Vasiliu Catalin, pe grupul de Facebook Diaspora Europeana: „Aici sunt doar un număr, Acasă am un nume !
Mă numesc Cătălin ,
Sunt unul din acea generație de copii care nu au avut timpul sa-si spuna punctul de vedere în legătură cu schimbarea temporară sau definitivă ,în ceea ce privește propriul viitor .

La 14 ani dupa revoluție constrânsi de situația din Țară părinții mei au decis să plece “acolo” (eu o numesc deoarece pt. Noi toti acolo este aceeași țară indiferent de nume sau tradiții ).

Cu inima cât un bob de orez , lacrimi în ochi și speriat de viitor , am lăsat prietenii, colegii ,bunicii, verisorii si acea Țară care pt. multi inseamna( MAMA Romania).
Mi-am strâns câteva haine si impreuna cu pasaportul si buletinul am pus ca un act foarte important acea diplomă din generală care poate ma va ajuta sa intru la un liceu bun.

Drumul a fost lung ‘cu autocarul’ cred ca multi stiu asta si mai ales primul ,a fost infinit pt mine si feciorul meu de 5 anișori care nici nu stia ca schimba țara în care să născut.

Am ajuns si am avut nevoie cred de câteva săptămâni bune pana mi-am revenit si am realizat ca asta va fi noua mea țară.
A fost greu! ;să vorbești cu alți copii care nu te înțelegeau; să le spui de ce ai decis să mergi si sa trăiești în țară lor când tu de fapt nu stiai ce se întâmplă.
Impreuna cu ai mei am decis să-mi continui studiile acolo si mergând la unul dintre licee, i-am prezentat diplomă de generală în care aveam o medie destul de bună.

Eu eram fără speranță și i-am spus tatălui meu ca vreau sa merg la un liceu de mecanică, ca dupa aceea sa lucrez si sa ii ajut deoarece au multe cheltuieli intr-o Țară străină.

Ajuns la acel liceu Directorul nu a acceptat acest lucru datorită mediei si ma sfătuit să merg la un liceu de economie unde puteam sa fiu contabil fără a avea nevoie de facultate ulterior.

Prima perioadă a liceului a fost extraordinar de grea deoarece nu stiam să vorbesc si cum sa ma comport cu ceilalți colegi.La scurt timp am inceput sa-mi arăt valorile datorită învățământului românesc. Au urmat note de 10 și să fiu printre primii ai clasei.

Ar fi multe de povestit ,dar timpul nu ne permite.
Am reusit sa termin cu bine si in acea Țară și a urmat să încep viața unui adult; dar după câțiva ani am fost nevoit sa plec si din “acolo” datorită crizei economice.
Am discutat cu prietena mea, actuală soție și am decis să ne incercam norocul în altă țară. Din nou ,de la capăt ,aceeași poveste fără sfârșit.

Acum trăim în Marea Britanie de câțiva ani buni si dupa enorme sacrificii am reusit sa avem o viață decentă în care nu ducem grija zilei de mâine.
Am pus studiile într-un cui agățate amândoi si am inceput sa muncim pe unde am gasit .Eu am luat drumul santierului un drum greu , lung si obositor unde după atâția ani de chin am ajuns sa fiu pt acest stat doar un număr.

Unde întâlnesc zilnic oameni cu alte numere si o poveste de viata asemănătoare însoțită de un frumos nume.

De-a lungul anilor am lucrat cu doctori , profesori,directori , necalificați etc. Oameni cărora li se citea în privire dezamăgirea si tristețea, speranța care se stingea usor usor , același frate Român ca si mine.

Multi cred ca se regăsesc în această poveste si dupa atatea lucruri grele pe care viata ni le-a arătat; noi totuși nu am uitată de unde am plecat.

Semnat
Un simplu fiu al României pierdut în lume ,
Luptă pentru al său pământ.
România te iubesc!”