Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a făcut noi precizări despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu

(Last Updated On: September 17, 2018)

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunțat că la acest moment nu se discută despre posibilitatea reintroducerii în România a stagiului militar obligatoriu.

„Aşa după cum am mai spus cu ceva vreme în urmă, în România serviciul militar obligatoriu este suspendat. În acest moment, nu putem discuta despre reluarea serviciului militar obligatoriu. Nu ne-am propus acest lucru şi nu l-am discutat niciun moment.

În România ne dorim în continuare ca spre armată să vină tineri care doresc să îmbrace haina militară şi să servească sub drapelul patriei”, a afirmat Mihai Fifor, citat de libertatea.ro.

Ministrul a declarat că în majoritatea garnizoanelor sunt organizate Zile ale Porţilor Deschise, astfel încât tinerii pot afla ce înseamnă milităria şi o unitate militară.

„Avem programul ‘Cadet pentru o zi’, program pe care din anul acesta îl vom extinde şi vom avea programul ‘Cadet pentru o săptămână’, astfel încât, pe bază de voluntariat, tinerii să poată să trăiască alături de militarii români, să vadă cum este viaţa într-o unitate militară.

Dar nu ne propunem reintroducerea serviciului militar obligatoriu care, aşa cum am mai spus, în prezent este suspendat”, a menţionat Fifor.

Potrivit acestuia, MApN îşi doreşte ca prin programele pe care le oferă, prin colegiile militare, prin universităţile militare, să atragă cât mai mulţi tineri spre viaţa militară, în Armata României.