Marius Vintilă, sfaturi: „Bă, la fel e și la noi, înțelegi? Dacă mergi la restaurant și la două mese de tine se așează unul care vorbește doar cu o jumate de măsură mai tare, în cinci minute vei vedea că nu mai poți să urmărești ce îți spun comesenii, că vei avea tendința să îl asculți pe ălălalt. De aici Sfatul Practic nr. 5:…”

(Last Updated On: September 14, 2018)

Marius Vintilă a început o serie de sfaturi după ce a ajuns la o vârstă mai înțeleaptă, după cum spune.

Pe Facebook, Marius Vintilă a scris: „Tata era prof și avea o voce foarte puternică. Toți prietenii mei remarcau asta. Doar Răzvan Exarhu și-a păstrat sîngele rece, dar numai fiindcă și el s-a ridicat din copilărie în condiții acustice asemănătoare.

Tata putea susține discursul de început de an în curtea școlii fără stație daca stația era stricată. Cînd vorbea la telefon cu prietenul lui din Chicago știa tot cartierul.

În holul unui hotel din Laos am văzut o serie de desene din alea de tip comic book, care îi arătau animalului occidental cum să se poarte cînd se află în vizită în satele izolate din munți. Între alte reguli era una referitoare la tonul vocii. “Don’t shout. It’s offensive.”

Bă, la fel e și la noi, înțelegi? Dacă mergi la restaurant și la două mese de tine se așează unul care vorbește doar cu o jumate de măsură mai tare, în cinci minute vei vedea că nu mai poți să urmărești ce îți spun comesenii, că vei avea tendința să îl asculți pe ălălalt.

De aici Sfatul Practic nr. 5: ține-ți vocea în frîu cînd nu ești la tine acasă, ba chiar și atunci, dacă nu ești singur. Să vorbești tare e pentru alții o bucurie doar dacă ești prima voce pe care ăia o aud după 48 de ore de cînd au apelat 112.

Mai dați și share, frenzi, nu fiț egoiști, că voi deja știați.”