SUCCES! Mihaela Buzărnescu, în semifinalele turneului de la San Jose și la simplu, și la dublu

(Last Updated On: August 4, 2018)

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele turneului de la San Jose atât la simplu, cât și la dublu.

Buzărnescu învins-o în două seturi, 6-1, 7-5 pe australianca Alja Tomljanovici, locul 65 WTA. A repetat apoi performanța și la dublu, unde a jucat alături de britanica Heather Watson, informează digi24.ro.

În semifinalele de la simplu, Mihaela o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, care a ajuns în semifinale după ce a învins-o pe britanica Johanna Konta cu 7-6, 6-3.

Mihaela Buzărnescu are ocazia să-și ia revanșa, după ce în ianuarie, când se afla în faţa celui mai important meci al carierei de până atunci, a fost învinsă în finala de la Hobart de Elise Mertens, în trei seturi. Meciul este programat sâmbătă, la ora 23:00, ora României.

La dublu, Buzărnescu și Watson se vor întâlni cu surorile Kichenok din Ucraina, într-un meci care va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.