Rică Răducanu în stare de șoc după ce a fost jefuit în timp ce dormea în casă! „La 4.00, m-am trezit și nu mai găseam nimic. La 6.00, m-am trezit și voiam să iau telefonul din priză și …”

(Last Updated On: August 17, 2018)

Fostul mare portar, Rică Răducanu, a fost jefuit de hoți când dormea în apartamentul lui din Mangalia. Hoții s-au cățărat pe un aparat de aer condiționat, au intrat pe balcon și i-au furat cardurile și telefoanele.

„Sunt pe Stadionul Giulești, vreau să mă mai liniștesc. Eu am o casă la mare, de 30 de ani. Acum am fost, am văzut meciul, m-am culcat. La 4.00, m-am trezit și nu mai găseam nimic. La 6.00, m-am trezit și voiam să iau telefonul din priză și nu mai era.

Toate actele, cardurile, banii, s-au dus. Poliția a venit imediat. Au luat toate amprentele. Sunt supărat, nu mai pot să dorm, nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva și eu știu că lumea mă iubește. Eu aș vrea să îl văd pe băiatul ăsta care m-a jefuit”, a declarat Rică Raducanu, pentru Antena 3, preluat de Can Can.

Rică Răducanu este extrem de furios din cauza incidentului. Fostul portar al României a mărturisit că dacă s-ar fi trezit din somn, probabil l-ar fi omorât pe hoț.