Liviu Dragnea și PSD, afară din Europa?! Petiţia anti-PSD care a avut succes în Danemarca va fi tradusă în mai multe limbi europene

(Last Updated On: August 17, 2018)

O petiție anti PSD, lansată la inițiativa unor români din Danemarca și care a fost semnată de peste 65.000 de oameni pânăa acum, tinde să capete amploare europeană.

După ce social-democraţii danezi au cerut excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, autorii demersului şi-au propus să mai facă un pas, informează digi24.ro.

“Avem vești bune: răspunsul a fost unul favorabil. Pe scurt, reprezentanții danezi au deschis o anchetă de investigație dacă Partidul Social Democrat din România mai respectă statutul PES. Politicieni danezi vor lua poziție publică în favoarea inițiativei noastre.

Ce facem în continuare? Am decis să ducem demersul nostru mai departe. Așa că am tradus scrisoarea în italiană, spaniolă, portugheză, franceză, germană și suedeză și dorim să contactăm partidele de orientare social-democrată din țările respective cu aceeași cerere.

Cu cât mai multe partide social-democrate europene susțin inițiativa noastră cu atât este mai mare șansa ca PSD să fie suspendat sau exclus”, se arată pe site-ul pe care poate fi semnată petiţia.

Petiţia şi evoluţia în timp real a numărului de semnături – AICI.