(Foto) Actualizare Femeia-jandarm abandonată de colegii ei în mâinile huliganilor a fost externată astăzi. Ce spune medicul Bogdan Opriţa

(Last Updated On: August 14, 2018)

Femeia-jandarm abandonată de colegii ei în mâinile huliganilor, despre care conducerea spunea că este în comă, a fost externată marți. Multe victime ale femeii jandarm și colegilor ei sunt încă internați în spital.

Tânăra este bine, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.

(foto:Inquam Photos / George Calin, via Stirile Pro tv)

“Amândoi vor pleca astăzi. S-au făcut investigaţii şi sunt bine, o să plece astăzi”, a spus medicul, potrivit Agerpres., preluat de Stirile Pro Tv.

Pe de altă parte, bărbatul care a furat pistolul femeii jandarm agresate în Piaţa Victoriei a fost reţinut pentru 24 de ore. La audieri, acesta nu și-a recunoscut faptele, iar arma este, în continuare, căutată.

Tânăra a fost prinsă într-o ambuscade, la mitingul de vineri, alături de colegul său şi a fost lovită cu pumnii şi picioarele de mai mulţi bărbaţi violenţi.

Alţi protestatari au făcut un scut uman în jurul ei şi al colegului său, în încercarea de a-i proteja şi de a-i scoate din mulţime, iar cineva chiar a luat-o în braţe pe femeie, acoperindu-i capul cu braţele.

Victima a fost internată la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Floreasca cu suspiciune de fractură la coloana cervicală, a informat, inițial, Jandarmeria Română.

În urma conferinței de presă susținută, sâmbătă, locotenent colonelul Marius Militaru a explicat că “cea mai greu misiune pentru noi a fost să-i spunem părinților ei că fata lor va rămâne paralizată pe viață”.

Ulterior, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, sâmbătă dimineața, că femeia jandarm nu a avut coloana fracturată, ci a suferit un hematom în zona cefei.

„Are un hematom aici (n.r. în zona cefei). Este foarte bine fizic. Nu este la terapie intensivă. Nu are coloana ruptă. Comunică, se ridică din pat. Mă așteptam la cu totul și cu totul altceva”, a declarat Pintea, care a vizitat Spitalul de Urgență Floreasca, pentru a vedea care este starea celor răniți la protestele de vineri.

U

nul dintre oamenii care au sărit în ajutorul celor doi jandarmi atacați la protestul din Piața Victoriei a relatat pe contul său de Facebook cum s-a petrecut incidentul.

Mihail Bumbeș a povestit despre momentul în care a ajuns la cei doi jandarmi care erau deja căzuți la pământ, iar deciza pe care a luat-o a fost să devină un scut uman.

El a mai adăugat că “a urmat o ploaie de pumni şi picioare încasate, eu și toți cei care reușiserăm să facem un baraj viu de la cei care veneau valuri, valuri să lovească, iar o fată din cordon s-a aruncat disperată peste cei doi pentru a-i proteja”.
Acesta susțineă că jandarmii ar fi avut scopul de a provoca protestarii: “Sentimentul pe care l-am avut aseară a fost că Jandarmeria a avut ca unic scop provocarea protestatarilor. Și i-a reușit! Și manifestanții iși doreau acțiune. Și-au avut!”

Mesajul integral:
“În copilărie și adolescență când o dădeam parte-n parte exista un principiu peste care nu se putea trece, nu lovești niciodată pe cel căzut la pământ dacă acesta refuză lupta. Te descalificai în fața tuturor. Nu era o dovadă de putere, ci de mișelie.

Când am ajuns la cei doi jandarmi prinși între protestatari erau deja căzuți la pământ, iar primul gest, instinctual, a fost să fac scut uman pentru a-i proteja. Nu m-am gândit nicio clipă că oamenii aceia fac parte dintr-o instituție pe care o vreau desființată pentru abuzurile asupra mea din trecut și pentru ceea ce reprezintă, un braț represiv al statului, scopul era salvarea lor.

A urmat o ploaie de pumni şi picioare încasate, eu și toți cei care reușiserăm să facem un baraj viu de la cei care veneau valuri, valuri să lovească, iar o fată din cordon s-a aruncat disperată peste cei doi pentru a-i proteja. Pentru câteva momente violența încetase, fapt ce ne-a determinat pe cei din scut să-i ridicăm pe jandarmi pentru a-i scoate din muțime.

A fost o greșeală copilărească pentru că odată ridicați a început din potopul de lovituri, iar eu am pierdut filmul pentru câteva zeci de secunde în urma unor lovituri primite în cap. Am mai văzut doar cum câțiva jandarmi au venit să-și recupereze colegii.

Din fericire, jandarmerița și jandarmul n-au suferit răni care să le pună viața în pericol, dar nu pot spune același lucru despre cei pe care jandameria i-a prins la intersecția Mihalache cu Titulescu stând pe treptele și balustarda unei clădiri de birouri, deși și-au arătat clar intenția nonviolentă. I-au rupt cu bastoanele, doi dintre ei rămânând inconștienți la pământ. Și asta doar ce am văzut eu.

Am câteva întrebări cu privire la cum a acționat Jandarmeria:
Cine a autorizat gazarea protestatarilor încă de la orele 17-18, știind că în trecut hârjonelile între manifestanți si jandarmi erau tratate mult mai relaxat și fără urmări și de ce s-a tras cu tuburi de gaz la nivelul capului, în condițiile în care sunt obligați, prin convenții internaționale, să tragă la un unghi de 45 grade? Când am ajuns pe la orele 20.00 lumea era deja foarte furioasă pe jandarmi pentru cum acționaseră până atunci.

Cine a dat ordin de înarmare al jandarmilor cu arme de foc letale și cu ce scop au fost aduse?

Cine e comandatul de dispozitiv și care a fost scopul său atunci când a ordonat plutonului de jandarmi să treacă fix prin mijlocului celor mai înfierbântați manifestanți creând panică și incitare la violență?

Cine e șeful plutonului care și-a abandonat colegii în mulțime și a întârziat nepermis de mult salvarea lor, totul putându-se încheia cu o tragedie?

Cine e responsabilul care a ordonat represiunea împotriva protestatarilor nonviolenți?

Cine e comandantul de jandamerie care i-a spus lui Mălin Bot că: „dacă vom fi 50 de mii, jandarmii vor trece de partea poporului”? Acest anunț fiind făcut de la stația de amplificare din Piața.

Sentimentul pe care l-am avut aseară a fost că Jandarmeria a avut ca unic scop provocarea protestatarilor. Și i-a reușit!
Și manifestanții iși doreau acțiune. Și-au avut!

Realitatea e că nu am așteptari de la jandarmi în asemenea momente, știu și-mi asum că voi avea de suferit ca urmare a modului violent în care ei acționează în stradă. Nu mă surprinde lipsa lor de umanitate atunci când desfigurează cam tot ce le iese în cale.

Șocat am fost doar de ploaia de lovituri aruncate de protestatari asupra celor doi jandarmi. Și părea că nu se mai sfârșește. Și mai era și neputința că nu pot face mai mult ca să-i salvez.

Una peste alta, comparând violența de aseară (de ambele părți) cu ce am văzut și trăit prin alte țări, dând la o parte propaganda de pe toate televiziunile cu privire la violențe, suntem încă foarte cuminți ca societate. Și nici represiunea jandarmilor nu poate fi comparată cu ce se întâmplă prin alte locuri.

În final aș spune că fiecare baston dat de jadarmi și fiecare jet de gaz inhalat de cei peste 100 de mii de manifestanți e un vot în minus pentru actuala putere la alegerile din 2020. Asta dacă nu decid să Erdoganizeze România. De văzut dacă au loc în pușcării pentru noi toți.

Ps. Vă rog, nu mai întrețineți propaganda televiziunilor cu nu știu ce infiltrați și huligani la manifestație, dacă au fost sunt irelevanți. Am văzut furie pură din partea tururor celor prezenți față de organele represive, iar revolta lor a fost autentică. E regretabil acel incident cu cei doi jandarmi, dar victimele reale ale statului suntem noi.

Pss. Mulțumesc jandarmului care și-a aruncat greda explozivă fix in genunchiul meu stâng făcându-mă indisponibil pentru meciul de fotbal de duminică”, a scris Mihail Bumbeș, pe Facebook.