Hari Bucur-Marcu: „Acum 22 de ani locuiam la Roma, Italia, Europa. de vreo nouă ani nu mai merg … Pentru că România ultimului deceniu este o Românie de jenă. Iar în ultimul an și jumătate a devenit o Românie de rușine. Cu care nu mai poți ieși în lumea civilizată. Decât dacă nu îți pasă de ea, de România…”

(Last Updated On: July 13, 2018)

Foarte mulți români se supără când francezii, britanicii sau italienii le pun eticheta de infractori. Foarte mulți romni însă nu se supără când țara este transformată într-un rai al infractorilor, prin modificările la Codurile de Procedură Penală.

Pe Facebook, Hari Bucur-Marcu a scris: „ Acum 22 de ani locuiam la Roma, Italia, Europa. Îmi închiriasem un minuscul apartament chiar în centrul Centrului Istoric (Centro Storico), așa că tot timpul liber eram pe acolo, pe unde locuiseră Iulius Caesar, Cicero, Seneca, pe unde călcaseră Sfântul Petru, Sfântul Pavel, Sfântul Ioan, pe unde guvernaseră Traian, Adrian, pe unde creaseră Raffaello Sanzio, Michelangelo, pe unde murise Giordano Bruno, pe unde filmase Felini…

Aveam restaurante preferate în Ghetto, dar și pe Via Veneto, ascultam concerte simfonice în curtea Teatrului lui Marcelo, și știam toate colțurile neștiute de turiști ale străduțelor cu palate, de unde venea o respirație profundă a Orașului Etern.

Învățasem italiana pe stradă. În a doua săptămână de stat acolo, am fost deja capabil să chem în italiană pompierii, să stingă o mașină care luase foc chiar sub geamul meu și amenința să dea foc casei. Eu fiind singurul care am chemat pompierii, toți localnicii din jur sunând la carabinieri!

După ce discutam o vreme, interolcutorul meu roman se dădea un pas înapoi și zicea, cu surprindere: dar tu nu ești roman („romano”)! Iar eu răspundeam cu mândrie: Nu, nu sunt roman, sunt român („romeno”)! Și o spuneam cu deplină mândrie. Până acum vreo nouă ani, mergeam de două ori pe an la Roma.

Cu treabă, dar îmi făceam intenționat drum și de lucru pe acolo. Ca să mă mai bucur, măcar căteva seri, de viața aceea de acum 22 de ani.

Dar, de atunci, de vreo nouă ani nu mai merg. Nici dacă am avut treabă. De ce? Pentru că mi-ar fi jenă să le spun interlocutorilor mei ocazionali că sunt „romeno”. Și asta nu pentru că, între timp, alți români au ajuns acolo cu sutele de mii și că un român la Roma nu mai este o chestie de mirare.

Nici măcar pentru că primarii romani ai ultimului deceniu au ajuns primari pe voturile celor care nu suferă străinii, în special românii. Ci pentru că aș fi venit din România. Și nu mi-ar fi plăcut câtuși de puțin să trebuiască să spun asta.

Pentru că România ultimului deceniu este o Românie de jenă. Iar în ultimul an și jumătate a devenit o Românie de rușine. Cu care nu mai poți ieși în lumea civilizată. Decât dacă nu îți pasă de ea, de România.”