Dragnea promite iar pensii mai mari: ”O vom duce la capăt și o vom scoate. În această vară voi …”

(Last Updated On: July 12, 2018)

Președintele PSD a anunțat un nou termen pentru legea pensiilor. Ocupați cu modificările la Legile Justiției și Codurile Penale, cei de la PSD amână adoptarea legii pensiei. Poate la toamnă.

Liviu Dragnea declarat că această lege va fi dezbătută și adoptată de Parlament în viitoarea sesiune parlamentară.

”În această vară voi lucra cu colegii mei, cu doamna Olguța Vasilescu, cu doamna prim-ministru și cu alți colegi, și în toamnă vreau să intrăm în forță cu legea pensiilor. Este o lege așteptaă, nu e ușoară, dar trebuie să îndreptăm o uriașă nedreptate. O vom duce la capăt și o vom scoate.

Până la sfârșitul verii, proiectul va fi finalizat și vom intra în proceduri în forță ca până la sfârșitul sesiunii, la sfârșitul anului, să fie adoptată”, a declarat Liviu Dragnea, citat de libertatea.ro.

Cât despre prevederile din actul normativ, președintele PSD nu a vrut să dea detalii. A preferat să spună doar că va fi ”o lege onestă” și că ”va reflecta inclusiv durata de viața a celui care a muncit”.

Social-democrații au promis, în campania electorală, o nouă lege a pensiilor până la 1 octombrie 2017. Ulterior, termenul a fost amânat pentru 1 ianuarie 2018.