Cristian Ghinea: „Îmi doresc de ziua mea să ajutăm cu toții o bunică să crească doi oameni mari! Am început acum câțiva ani să donez alocația copilului meu către o familie compusă dintr-o bunică și doi nepoți, o familie foarte săracă. De astăzi și cât voi mai fi îmi voi dona ziua de naștere pentru a …”

(Last Updated On: July 15, 2018)

Cristian Ghinea s-a decis să doneze alocația copilului său pentru o familie foarte săracă,  formată din bunică și doi nepoței. Acum, a venit cu o nouă idee pentru prietenii săi. De ziua lui, în loc să-i aducă, cadouri, să depună banii în contul acestei familii sărace.

Pe Facebook, Cristian Ghinea a scris: „Îmi doresc de ziua mea să ajutăm cu toții o bunică să crească doi oameni mari!
Am început acum câțiva ani să donez alocația copilului meu către o familie compusă dintr-o bunică și doi nepoți, o familie foarte săracă. Copiii sunt bine, și învață frumos. Îmi doresc acum să creăm un fond pentru educația lor, prin care să îi ajutăm să trăiască mai decent, să învețe, să ajungă la liceu și facultate, să crească oameni buni.

Vă invit să arătăm împreună că putem ajuta trei oameni permanent, constant, așa cum au nevoie – o intervenție de durată în viața lor. De astăzi și cât voi mai fi îmi voi dona ziua de naștere pentru a strânge bani pentru fondul ”Educația lui Elisei”. Deci, dacă plănuiați să îmi faceți un cadou, ăsta e cel mai frumos. Dacă nu plănuiați să îmi faceți un cadou, iată ocazia perfectă de a vă răzgândi. E simplu și rapid:

http://asociatiarealitycheck.galantom.ro/fundraising-…/view…

Vă mulțumesc că sunteți cu mine!
Până la ziua mea, o să vă mai reamintesc.

Povestea lui Elisei:

Elisei stătea pe un toc de ușă, la grădiniță. Rămăsese ultimul și aștepta să vină cineva după el. M-am așezat lângă el și l-am întrebat cum îl cheamă și ce face. Mi-a spus că trebuie să vină bunica după el, dar nu e nici o problemă, merge greu că o doare piciorul, dar vine până la urmă. Era un om mic și înțelept. Mi-am amintit un pic despre cum așteptam să fiu luat de la grădiniță și mi-a rămas în minte.

Eram într-o comunitate dificilă, în Budila, lângă Brașov (da, unde a căzut podul, recent), să vedem cum pot funcționa tichetele sociale ”Fiecare copil la grădiniță”. ”Comunitate dificilă” e o expresie frumoasă pentru o calamitate socială: mii de oameni trăind în noroaie, în colibe improvizate. Un ghetou rural oribil. ”Fiecare copil la grădiniță” devenise lege: 50 de lei pe lună, cu condiția prezenței la grădiniță.

Pentru acești oameni 50 de lei înseamnă enorm. Iar pentru copii grădinița putea însemna o șansă, puteau învăța ce înseamnă ”albastru”, puteau învăța ce pentru copiii noștri e banal.

Am fost prin multe case atunci. Oamenii ne-au spus despre grădiniță, despre cum i-ar ajuta cei 50 de lei. ”Da’ îi lăsați la grădiniță, da? Da, sigur, domnule!”. La plecare, cu Simona, un suflet mare, care lucrează la primărie asistent social și care îi știe pe de rost pe sute de copii, știe care merge la grădiniță și care nu merge și de ce nu merge, vedem apropiindu-se o femeie bătrână cu doi copii.

“Are grijă ea singură de ei, trăiesc din alocațiile celor doi copii. Îi cheamă Elisei și Oana. Maică-sa tot face copii, se mută de la un bărbat la altul, care o tot bat. Pe ăștia i-a lăsat cu bunica”.

Ne oprim să tainim oleacă. Bunica vorbește înțelept. E prima oară când mă impresionează femeia asta. A avut un băiat cu care a stat prin spitale și a murit. Cât a lipsit ea, fiică-sa a fost pierdută, pe străzi și noroaie. I-a salvat pe ăștia mici. Are o voință de fier. De atunci, am vorbit de multe ori. Ar putea ține lecții de viață despre cum să crești doi copii deștepți doar cu cartofi și varză, despre cum să păzești porcul iarna de hoți, despre cum să alegi corect între a repara acoperișul și a cumpăra porc – multe decizii de gestionare a situației, cu fruntea sus.

Pe drum mă lovește un gând: tocmai trebuie să fac cerere la stat să îmi dea alocația copilului meu. 200 de lei pe lună ar schimba mai mult în viața lui Elisei decât în viața lui Tudor. 200 de lei pe lună ar dubla veniturile bunicii. Și mai știu ceva, din experiența mea de lucru cu cazuri sociale: cel mai bun ajutor este cel constant, să știe omul că se poate baza pe el, să îi reduci stresul acela teribil că răspoimâine copilul nu mai are ce mânca, acel stres ucigător, care concentrează energia mereu doar pe mâine, pe imediat (și care stres, arată studiile despre sărăcie, agravează problema pe termen lung și la generațiile viitoare). Și mă mai gândesc la ceva: oamenii ăștia știu mai bine ce să facă cu banii pentru ei decât știm noi, de aceea bunica e un exemplu.

Eu aș fi complet incapabil să cresc doi copii cu 170 de lei pe lună, dar ea reușește asta lună de lună, de mai mulți ani. A demonstrat o capacitate uluitoare de a găsi soluții cu bani puțini și îmi spune că ar mai vrea să ia și din copiii mai mici, făcuți de fiică-sa, dar nu îi dă, din motive care nu țin de această poveste. Și atunci îmi vine ideea: cum ar fi ca bunica să aibă mai multe opțiuni atunci când își gestionează bugetul: cartofi, varză și ceva carne sau adidași pentru Elisei.

Cum ar fi să donăm alocația lui Tudor către Elisei? Îi spun Oanei (Oana Ganea), partenera mea. I se pare o idee bună. Tudor o să învețe să fie un om bun, zice ea. Ca sa donezi bani unei femei care nu are cont în bancă, trebuie să mergi la poștă. Facem asta lunar, cu precizie, de atunci. Bunica ne sună de pe telefonul Simonei să ne spună ce note are Elisei la școală. Ne sfătuim să cumpere lemne sau cum să reacționeze când i se fură adidașii.

Ajung, cumva, prin guvern. Dacă tot ajung, măcar să rezolv niște urgențe. Legea ”Fiecare copil în grădiniță” nu se aplică. Nu are norme de implementare, de luni de zile. Mi se pare atât de absurd… Trei ministere aruncă de la unul la altul, niciunul nu vrea să se ocupe. Totul este urgent, asta nu. O fac eu urgență. Convoc directorime din trei ministere la guvern.

Aproape nimic nu se poate după ei. Devin brusc nepopular în ministere, ”ăla de la Cancelarie care face pe deșteptul”. Îmi pierd controlul când o directoare îmi spune că nu e o problemă cu copiii lăsați în grija bunicilor de părinți iresponsabili și ar putea lua tichetul social doar dacă părinții lasă act notarial. Act notarial… Un mic moft al unui birocrat și zeci de mii de copii de care au grijă bunicii nu ar lua tichetul ăla. Deja nu mai sunt politicos, le spun că ei la minister ar trebui să se gândească cum să dea aceste tichete la oamenii săraci, nu cum să îi împiedece să le ia. Mici leșinături de protocol, dar rămâne ca mine. Îmi aduc aminte de noroaiele și de bunica din Budila și de cum ministerele astea nu au de-a face cu realitatea. Normele de implementare sunt gata într-o lună, sunt ok în mare, i-am ținut în ședințe până le-au terminat, s-au plâns la miniștrii lor, care m-au turnat la prim-ministru că nu arăt respectul cuvenit. Familiile sărace încep să primească tichete sociale – anul următor 70.000 de copii merg mai des la grădiniță. Facem apoi un pachet întreg anti-sărăcie, bazat pe fonduri europene. Dar nu e locul aici.

În tot acest timp, Elisei a devenit parte din familia extinsă. Bunica a primit o sobă, donație de la niște prieteni. Casa a fost un pic reparată. Noi avem pe frigider un magnet cu poza lui (surpriza Simonei). Copiii merg la școală și învață bine. Trăim însă cu coșmarul bătrâneții unei bunici de care depinde totul. Și am vrea să ne asigurăm că Elisei și sora sa au o șansă pe termen lung.

Oana face parte din Asociația Reality Check care lucrează în comunități sărace și se ocupă de mulți alți copii, de la Ponorâta, de la Castelu (http://www.realitycheck.ro/ce-facem/#proiecte). Pe mine mă obsedează viitorul lui Elisei. De asta m-am decis: din acest an îmi voi dona toate zilele de naștere pentru Fondul Educația lui Elisei. ONG-ul Reality Check va crea acest fond, prin care Elisei și sora sa vor fi ținuți la școală, la liceu și apoi la facultate. Va fi un fond alimentat din donațiile voastre și din cele recurente ale familiei mele. Cu el vom veghea, împreună cu Simona, asistenta socială, ca bunica să aibă ce îi trebuie și copii să învețe și să se țină de școală.

În foto este diploma obținută de Elisei, nu vreau să îi pun poza, este un om mic și înțelept care va decide el când va fi mare cum să-și spună povestea. Și casa unde bunica are grijă de ei doi. Elisei este în clasa întâi, Oana în clasa a patra. Aș vrea ca, împreună, să le asigurăm o subvenție de 300 de lei pe lună (se adaugă la cei 200 pe care îi donez deja). La care adăugăm bani de lemne iarna și de hăinuțe la început de an școlar și fonduri de intervenție la necazuri, plus rezerve pentru mai târziu, când copiii vor merge la școală la oraș și cheltuielile vor crește. Fiecare leu donat acum și în viitor pentru Fondul ”Educația lui Elisei” va fi raportat către cei care donează. Și dacă reușim să arătăm că se poate, Reality Check pot extinde acest model de asistare pe termen lung și adaptat la nevoi pentru câte o familie, în jurul căreia se grupează o comunitate de donatori.

Aș vrea ca împreună să devenim familia extinsă a lui Elisei, a surioarei sale și a bunicii. Pentru asta v-aș ruga să ne lăsați, pe lângă donație, și o adresă de email, unde vă voi informa periodic despre ce se întâmplă cu familia asta, cu banii donați și unde ne putem sfătui cum să facem mai departe astfel încât Elisei și Oana să devină oameni pe cinste, care vor ajuta și ei alți copii. La acest link puteți dona, foarte simplu și rapid:
http://asociatiarealitycheck.galantom.ro/fundraising-…/view…

Dacă vreți să contribuiți mai mult și să donați regulat o anumită sumă, o puteți face direct în contul Reality Check (lei: RO66 INGB 0000 9999 0711 1278; euro: RO89 INGB 0000 9999 0715 3350), unde menționați ”pentru Fondul Educația lui Elisei”

(nu uitați să lăsați emailul, oricum ați dona – ne vom sfătui cum să facem mai bine pentru Elisei).

Și dacă donați și dacă nu, un share ajută – poate devenim mai mulți.

Vă mulțumesc!”