Catalina Dumitrescu: „În satul uitat de lume de la mare unde mă aflu, există două magazine unde localnici se trec pe caiet cu ce cumpără. Erau vreo 4 doamne vorbind …nu-mi venea a crede … Ai dracu’ nenorociți că nu-i posibil cum distrug țara asta, fără școală, auzi, să nu respecte ei ce zice …”

(Last Updated On: July 13, 2018)

Potrivit ultimelor sondaje, Liviu Dragnea are doar jumătate din procentele partidului pe care-l conduce. Este nepopular chiar și în rândul susținătorilor PSD. Nu fără motiv. Când te dai cu bandiții lumea se ferește.

Catalina Dumitrescu: „În satul uitat de lume de la mare unde mă aflu, există două magazine unde localnici se trec pe caiet cu ce cumpără. Aici există ulița principală și trei străzi care se numesc strada unu, strada doi și strada trei, și gata-i satul.

Ieri când am fost la unul din cele două magazine, televizorul era pe românia tv unde o doamnă astrolog delira. Am luat ce avem de luat și am plecat repede.

Azi, același televizor pe același post tv. Tac și dau să plătesc produsele luate. Erau vreo 4 doamne vorbind despre ce haine să poarte la o nuntă, sau ceva de genul, nu am fost foarte atentă la dialogul lor, dar îl auzeai inevitabil întrucât eram doar eu și ele în magazin.

– Mai doriți ceva mă întreabă doamna care bătea la casă?
– Nu, mulțumesc, răspund, și îmi fuge privirea către tv.
– Ai dracu’ nenorociți că nu-i posibil cum distrug țara asta, cu hoțul ăla din Telorman fără școală, auzi, să nu respecte ei ce zice Comisia de la Veneția.

Am rămas tablou, pur și simplu nu-mi venea a crede că aceste femei simple îl înjurau pe dragnea și guvernul. Am clipit, m-am ciupit și am intrat în vorbă pentru a mă asigura că-i real ce aud.
– Da’ ce s-a întâmplat, întreb eu?

– Cum e posibil măi, doamnă, să nu știi să vorbești corect și tu să te cocoți în fruntea țării? Aștia chiar nu au pic de rușine? Și, continuă doamna, a venit raportul de la Veneția și le zice să lase legile în pace, și aștia vor doar să-l scape pe nenorocitu’ ăla și pe toți din jurul lui care au făcut prăpăd în țara asta de nu avem drumuri și medic aici în sat.

Vă spun că avem speranță, oamenii se trezesc. Am încheiat conversația cu dumnealor spunându-le că BINILI ÎNVINGE! Iar ele zicând Doamne ajută!”