Bogdan Glavan: „România devine Siria, picătură cu picătură. Ieri m-a sunat un bun prieten, să-i dau niște cutii. Așa am aflat că-și împachetează tot și pleacă în UK. Cu soția și cei doi copii. Am mai avut …”

(Last Updated On: July 2, 2018)

România va depăși Siria la emigrare, devenind prima țară din lume la exodul de populație. În țară vor rămâne doar naivii. Cei care cred că se mai poate schimba și cei care sprijină necondiționat politicienii corupți pentru că așa este bine. La un moment dat România nu va mai exista ca stat, instituțiile nu pot funcționa doar pe bază de corupție și nepotisme.

Pe Facebook, Bogdan Glavan a scris: „Ieri m-a sunat un bun prieten, să-i dau niște cutii. Așa am aflat că-și împachetează tot și pleacă în UK. Cu soția și cei doi copii. Nu-l tăguiesc aici, tot timpul a apreciat intimitatea, dar avem prieteni comuni care știu despre cine vorbesc.

(foto: banatulazi.ro)

Am mai avut prieteni care au emigrat, dar asta a fost demult, au plecat la studii și nu s-au mai întors. Pe vremea aceea nu mi se părea mare brânză, eram foarte tineri, cuceream lumea. Acum, la 40 de ani, vestea asta parcă o simt în stomac. Când un om din generația ta, fost profesor la ASE și mic antreprenor decide că nu mai are ce face aici și pleacă împreună cu întreaga familie, realizezi altfel atmosfera bacoviană din țară.

Săptămâna trecută, proprietara unui coafor mi-a spus că i-au plecat toate angajatele de pe o tură, că ele nu mai stau “să spele lumea de pe Șoseaua Giurgiului pentru 10 lei”. Lumea nu are să le dea mai mult. Că nu are, fiindcă e săracă, săracă în capital.

De două zile spălătoria-vulcanizarea auto de lângă mine șade închisă. Oricum de ceva vreme patronul vulcaniza el însuși roțile mașinilor clienților. Nu mai găsește oameni, căci doar nu-i poate plăti cu 2000 de euro (1000 se duce la stat), fiindcă clienții nu lasă sute de lei pentru o spălare. De unde să lase, că nu au avere…
***
Vom rămâne aici noi cei captivi unui sistem feudal pe care nu am fost în stare să-l denunțăm. Nu vreau să sune foarte pesimist, dar dacă nu schimbăm instituțiile astea extractive, care îți cer munți de autorizații și taxe pentru orice în beneficiul găștii securisto-feudale, îți pretind diplomă și ca să fii DJ într-un club, dacă nu le schimbăm cu instituții incluzive și cu o filosofie liberală de guvernare, o să ajungem să ne schimbăm toți uleiul, să ne umflăm roțile și să ne tundem singuri.

Bunăstarea o să rămână în câteva cartiere din București, cu nepoții foștilor nomenclaturiști comuniști și toată rezerva de cadre care au călărit țara asta și companiile ei de stat până au stors-o de resurse, sutele de mii de pensionari speciali și beneficiarii marilor bresle legiferate în Marea Adunare Națională de la Casa Poporului (că Parlament nu e). România devine Siria, în stil bacovian, picătură cu picătură.”