Ce urmează pentru Simona Halep, după ce a fost eliminată de la Wimbledon

(Last Updated On: July 8, 2018)

Deși a fost eliminată de la Wimbledon, Simona Halep va rămâne pe locul 1 în clasamentul WTA. Pentru liderul WTA urmează o vacanță mai lungă, după cum a anunțat chiar jucătoarea.

Simona Halep nu va participa la Openul României, informează libertatea.ro.

Simona va căuta să fie aptă pentru turneele de pe cimentul american, care vor culmina cu US Open (27 august – 9 septembrie), al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului în curs.

„A venit momentul să mă bucur de vacanţă. Am nevoie de o săptămână-două în care să fac orice în afară de tenis, căruia i-am dat totul în ultimele şase luni. Vreau să mă răsfăţ, să fiu o fată normală şi să mă bucur de viaţă”, a declarat Simona Halep după înfrângerea cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5 suferită în faţa taiwanezei Su-Wei Hsieh.

Pauza campioanei de la Roland Garros va fi destul de lungă, aşa cum îşi doreşte. Aceasta deoarece primul turneu la care va juca va fi abia în luna august. E vorba de turneul Premier 5 de la Montreal, care va avea loc în perioada 6-12 august. Apoi, Simona va juca în săptămâna imediat următoare la Cincinnati, unde are loc un alt turneu din seria Premier 5. Periplul nord-american se va încheia cu „perla coroanei”, US Open. Ultima competiţie de Grand Slam a anului va avea loc în perioada 27 august – 9 septembrie.

Vestea bună după eliminarea de la Wimbledon este că Simona va rămâne pe prima poziţie a clasamentului mondial WTA indiferent de cine va cuceri titlul la Wimbledon. Acum, principala favorită a turneului a rămas Karolina Pliskova, singura jucătoare din Top 10 WTA calificată în optimile de finală, potrivit click.ro.

La Openul României (14-22 iulie) și-au anunțat prezența Mihaela Buzărnescu, Irina-Camelia Begu și Sorana Cîrstea.

De asemenea, în afara celor menționate, pe tabloul principal vor mai fi prezente Monica Niculescu și Ana Bogdan.

Biletele la această competiție s-au pus deja în vânzare.