Simona Halep sub semnul lui 9. O coincidență interesantă la 8 luni distanță, între două date calendaristice

(Last Updated On: June 14, 2018)

Simona Halep are un nou număr norocos. Ea a devenit lider mondial pe 9 octombrie 2017 și a cucerit primul titlu de Mare Șlem pe 9 iunie 2018.

Până acum, pentru campioana de la Roland Garros 13 era numărul norocos. Nu a avut niciodată reținere sau superstiție legată de el, dimpotrivă, multe lucruri bune i s-au întâmplat sub influența lui. Tocmai de aceea, l-a ales și pentru numărul de la mașină. Probabil rămâne și în continuare favoritul, dar 9 vine puternic din urmă și amenință să devină următorul preferat, scrie gsp.ro

O coincidență interesantă, la 8 luni distanță, între două date calendaristice. Toamna trecută, după turneul de la Beijing, Simona a devenit pentru prima dată lider mondial. Și-a asigurat urcarea pe treapta întâi a clasamentului WTA pe 7 octombrie, după victoria asupra Jelenei Ostapenko din semifinale.

Tot atunci a fost sărbătorită pe teren, iar organizatorii turneului i-au oferit un uriaș 1 din trandafiri roșii, montat pe un cadru de metal greu. O imagine de ilustrată cu Halep strângând în brațe cifra parfumată, cu ochii închiși, într-un moment pentru sine, al împlinirii primului din cele două visuri importante ale carierei.
Primul reper

Clasamentul oficial a fost publicat însă pe 9 octombrie. Acea dată rămâne marcată în profilul ei sportiv, chiar dacă ulterior a pierdut și recâștigat poziția de vârf, 09.10.2017 e reperul stăruitor, nemodificat.

Timpul și-a desfășura apoi zilele în așa fel încât finala de la Roland Garros a picat tot într-o zi de 9. Iunie 2018. Și atunci s-a desăvârșit și al doilea mare obiectiv, cucerirea unui titlu de Mare Șlem.

După două săptămâni intense, pe parcursul cărora a avut meciuri solide unele, spectaculoase altele, de luptă altele, sosise ziua confirmării. Pe care a obținut-o în finala cu Sloane Stephens, atunci când a revenit de la 3-6, 0-2 și s-a impus în ultimul act al turneului parizian.

9 octombrie – 9 iunie, datele emblemă de acum pentru Simona Halep. Datele care îi punctează strălucitor cariera cu împlinirile așteptate de sezoane întregi, dar care, până la urmă, au avut nevoie de nici măcar un an pentru a se realiza.