PSD pregătește violente?! Stănescu, către tinerii din PSD: “Să fim pregătiţi, cu ARMA la picior; e posibil să mergem iar la BUCUREȘTI”

(Last Updated On: June 24, 2018)

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a făcut câteva declarații incredibile la Slatina, prezent la Conferinţa de Alegeri a TSD Olt.

Acesta i-a îndemnat sâmbătă pe tinerii social-democraţi să fie pregătiţi să meargă din nou la Bucureşti pentru a spune că “nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în Piaţa Victoriei”, informează stirileprotv.ro.

Stănescu a apreciat mobilizarea PSD Olt pentru mitingul organizat de partid în ziua de 9 iunie, la Bucureşti.

“Organizaţia de la Olt n-a răspuns niciodată aşa de bine la un asemenea mare eveniment pe care PSD l-a organizat la nivel naţional. Am văzut, acolo au fost şi persoane mai în vârstă ca mine, dar au fost foarte mulţi tineri şi m-am bucurat că de la Olt aţi fost foarte mulţi şi fac apel la voi să ştiţi că în următoarea perioadă, uitându-mă pe scena politică sau uitându-ne cu toţii pe scena politică, uitându-ne în media, în tot ce se întâmplă astăzi la nivelul politicii, la nivel naţional, trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată, cu arma la picior.

E posibil din nou să mergem la Bucureşti şi v-aş ruga să mergem cât mai mulţi la Bucureşti, să spunem că nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, acolo, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii acesteia, reprezintă alte interese, am verificat lucrul acesta.

Au alte interese, interesele altora, sigur că nu pot să spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-aş ruga să fiţi pregătiţi, sunteţi tineri, cu arma la picior, când preşedintele (…) va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti”, a spus vicepremierul Paul Stănescu.

El a adăugat că 2018 va fi un an “crucial în ceea ce înseamnă direcţia României”, iar următoarea lună “va fi decisivă pentru soarta ţării”.

“Eu cred că următoarea perioadă de timp, eu ştiu, hai să spunem o lună de zile, va fi decisivă pentru destinul viitoarelor generaţii din România. Şi o să vedeţi că nu spun vorbe mari. O să vă daţi seama în scurt timp, deoarece cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară normală. (…) Repet: următoarea lună va fi decisivă pentru soarta României şi a românilor. (…) Veţi vedea ce am vrut eu să zic cu aceste cuvinte mari.

De aceea, rugăminte mea este să fim uniţi cu toţii, să fim solidari şi, aşa cum spunea preşedintele Liviu Dragnea în mesajul pe care l-a avut aseară, să mergem până la capăt, pentru că nu mai există loc de întors, România nu mai are timp de pierdut”, a precizat Paul Stănescu.