Oreste vs Mircea Badea, episodul 2. „ Mircea Badea a reuşit să-l sorcovească pe Ceauşeşcu. L-a atins cu sorcova aia de hârtie creponată. Am aflat de unde i se trage acest venin. Toate duc la Kremlin. Tatăl lui a fost …”

(Last Updated On: June 13, 2018)

Război total între Oreste Teodorescu și Mircea Badea. Oreste a dezvăluit de ce Mircea Badea este pro-rus.

Cei doi oameni de televiziune sunt în tabere diferite și împărtășesc idealuri diferite. În timp ce Mircea Badea este angajatul lui Dan Voiculescu la Antena 3, Oreste susţine mişcarea#rezist.

Mircea Badea a participat, așa cum era de așteptat, la manifestația organizată sâmbătă de PSD în Piața Victoriei, eveniment la care au venit oameni din toate colțurile țării pentru a protesta împotriva așa-zisului „stat paralel”, potrivit click.ro.

Mircea Badea a transmis din mijlocul mulţimii adunate în Piaţa Victoriei pentru a-şi arăta susţinerea faţă de partidul aflat la guvernare. Realizatorul TV a fost de-a dreptul extaziat şi s-a declarat convins că mitingul PSD a distrus mişcarea #rezist şi a pus capăt unei „ere a stalinismului“. „Trăiesc o Nirvana văzându-i pe ăştia (susţinătorii #rezist) cum se tăvălesc în chinuri“, a declarat Badea.

Replica a venit imediat de la Oreste, într-un mesaj lung pe Facebook şi a continuat la emisiunea “Jocuri de putere cu Rareş Bogdan” de la Realitatea Tv.

M-a stârnit delirul furibund al fostului meu prieten Mircea Badea care a rămas ultimul prost din curtea şcolii.

Eu m-am despărţit de acest pui de informator al Securităţii. M-am gândit şi ştiu de Mircea Badea se comportă aşa. E urât ce fac, sunt lucruri pe care aș fi vrut să le păstrez și să mă duc cu ele în mormânt, dar răul pe care îl împrăştie în societate este moştenire pe linie maternă. Toată lumea ştie cine este Mariana Badea. O cunosc toţi actorii Teatrul Mic, pentru că au fost turnaţi la Securitate de ea, sub pseudonimul «Vrăbiuţa».

Dosarul de c…r al lui Mircea Badea începe în 1984 când el a reuşit să-l sorcovească pe Ceauşeşcu. L-a atins cu sorcova aia de hârtie creponată. Am aflat de unde i se trage acest venin. Toate duc la Kremlin. Tatăl lui a fost ataşat militar la Moscova, iar mama a terminat un liceu tot acolo. Faptul că acest individ are o soţie şi un copil mi se datorează mie. Îi amintesc episodul Năvodari 2001.

Îi declar acestui individ că dacă începând de astăzi va continua să terfelească şi să noroiască valorile în care eu cred, voi continua şi eu să fac public câte un episod din biografia acestui …. până când nu va mai ieşi deloc din casă”, a spus Oreste extrem de nervos.