Marius Vintila: „Pentru prima dată un campionat mondial de fotbal mă ia prin surprindere, în sensul că habar nu am avut cînd – nici măcar că – începe. Am urmărit fotbal de mic timp de vreo 20 de ani. Prima cupă mondială la care am …”

(Last Updated On: June 20, 2018)

Naționala României ne-a obișnuit cu lipsa de la Campionatel Mondiale astfel că interesul pentru această competiție este spre zero.

Pe Facebook, Marius Vintilă a scris: „Pentru prima dată un campionat mondial de fotbal mă ia prin surprindere, în sensul că habar nu am avut cînd – nici măcar că – începe.

Am urmărit fotbal de mic timp de vreo 20 de ani. Prima cupă mondială la care am participat (cu ochii și cu sufletul) a fost cea din 1978. Atunci ora de începere a meciurilor se alinia cu fusul orar al țării gazdă, Argentina, nu cu orele de maximă audiență ale televiziunilor din țările dezvoltate. Mascota Gauchito, o caricatură a unui gaucho (văcarul călare din pampa) a păstorit doar 16 echipe. În 1982, în Spania, mascota a fost Naranjito, portocala cu 24 de felii – adică de echipe – fiindcă Joao Havelange începuse probabil să intuiască potențialul financiar imens al unei cupe mondiale.

Din 1998, anul în care Havelange a lăsat fotbalul pe mîinile finuțe ale mult-prea-anchetatului Sepp Blatter, sunt 32 de echipe la turneul final. În Rusia, datorită schimbării sistemului de joc, pentru prima data la o cupă mondială se vor juca 64 de meciuri. Iar în 2026 vor fi 48 de echipe (poate așa se va mai califica și România), care vor juca în total 80 de meciuri! Campionatul European, început în 1960 cu 4 echipe, s-a umflat în timp de 6 ori, devenind un turneu de 24! Anul ăsta pînă și canalul tv National Geographic a început să difuzeze documentare despre fotbal!

Dar cine și ce cîștigă din toată această expandare? Ca telespectator, dacă vezi 10 meciuri memorabile la un turneu final, te poți considera norocos. Fă socoteala orelor petrecute în așteptarea meciurilor ălora, pune berile și snack-urile care rămîn pe burtă de la un turneu final la altul, și vezi dacă a meritat distracția. Poate era mai bine să fi ieșit tu la 10 miuțe cu prietenii. Ai copii pasionați de fotbal în căutare de modele de viață…?

Păi avem discutabilul look fotbalistic cu gel, tatuaje de prost gust, lănțicuri de aur și cruci mari către cer în caz de gol, care transmit mesajul că Dumnezeu a ținut doar cu tine, jucătorul supraplătit, cu mașină sport și gagică modelă, în vreme ce pe ăilalți de pe teren i-a neglijat în mod deliberat cît timp tu ai înscris. Pe lîngă asta, să nu uităm că în fotbal se practică încă simularea, cearta, scuipatul și alte gesturi de comunicare non-verbală, internaționale. Fotbalul e dintre puținele sporturi care refuză să se adapteze la tehnologie și în care decizia rămîne la “ochiul” arbitrului. Asta vrei să învețe juniorii?

Se poate spune că fotbalul cîștigă. Cu siguranță asta s-a spus de multe ori de către diverși comentatori comuniști obosiți, în lungile decenii teveriste. Însă această formulare metaforică acoperă cumva tocmai entitățile care transformă în bani plăcerea de a te uita la fotbal: advertiserii, mass-media (care vinde publicitate, adică minutele pe care tu le petreci cu fundul pe canapea și cu ochii pe ecran), cluburile mari, impresarii, jucătorii deja lansați, firmele de pariuri sportive (ce oximoron!). Firimituri mai cad și pe la ăia mici, cum ar fi cluburile de copii, firmele care închiriază terenuri, etc., dar prea puține ca să conteze.

Marele cîștigător este FIFA, ajunsă de mult o mafie, unde scandalurile de corupție se țin lanț, și federațiile naționale, dacă ele urmează modelul marelui Blatter, iar cea dîmbovițeană e, după cum știți, mare fan.

Ca să înțelegem cum stăm cu FIFA, să citim cîteva date: ea este în sine o organizație non-profit…, care avea în conturi în 2014 peste 1 miliard de euro. Oriunde se organizează un turneu final, orice produs FIFA este scutit de taxe. Orice țară construiește toată infrastructura pentru turneu din bani proprii, drept care în împovărata Brazilie au fost demonstrații de masă împotriva cupei mondiale de fotbal (!) și intervenții în favele ale teribililor mascați brazilieni. FIFA a investit 27 de milioane de dolari într-o producție cinematografică despre Sepp Blatter, unde rolul acestuia e jucat de Tim Roth!!

În Africa de Sud, la cererea FIFA, au fost înființate prin lege niște tribunale rapide dedicate delictelor comise la cupa mondială. Mai mulți oameni au fost condamnați la pedepse grele în urma unor sentințe definitive date pe loc. În 3 zile au început executarea unor pedepse de cîte 15 ani. Tot în Brazilia, unde, din cauza numărului mare de morți violente pe stadioane, se interzisese consumul de alcool, FIFA a cerut re-legiferarea acestuia, special pentru sponsorul ei, care era o bere. S-a făcut. Tot FIFA a decis organizarea turneului final 2022 în Qatar, o țară unde nu doar că condițiile meteo nu permit desfășurarea unui meci de fotbal (45 de grade e o temperatură normală), dar care e practic o societate sclavagistă în secolul 21. Drept urmare, pînă în momentul loviturii de începere a primului meci în Qatar, numărul de muncitori aduși din India și Nepal, morți pe șantierele infrastructurii futbolistice, va fi de aproximativ 4000.

Iată de ce, în ciuda faptului că ne place să privim fotbal la teve, cred că ar trebui să ne gîndim și la alte aspecte apropos de cupa mondială. Ca români, zic, poate ar trebui să ne îngrijoreze faptul că cele mai numeroase “magazine” de la parterul blocurilor nu mai sunt farmaciile, ci casele de pariuri. (La acest capitol, americanii ne dau lecții: doar în 8 state din 50 plus D.C. sunt legale pariurile sportive și numai în 5, pariurile online). La noi nu s-a pus niciodată problema. Săracii României, adică majoritatea, pariază la greu puținii bani pe care reușesc să nu îi dea pe alcool.

Un prieten al meu rîdea ieri că uite cum a pus FIFA cupa mondială, exact cînd fac ăștia manevrele cu justiția. De fapt cele două sunt legate, doar că relația de cauzalitate e inversă. Nu trebuie să fii vreun geniu rău al politicii ca să știi cînd e omul mai ocupat cu un meci de fotbal, drept care nu va ieși la nici un protest, deși are toate motivele.
Doar contextul și dimensiunea fenomenului m-au făcut ca acum să dau exemplu fotbalul, fiindcă exagerarea merge în toate sporturile. Eu urmăresc rugby, însă rar, niciodată nu fac efortul să ajung la meciuri în direct etc. Dar am văzut ce înseamnă interes comercial cînd în superliga din emisfera sudică comercializarea rugbyului a adus, în ultimii 3 ani, în aceeași competiție cu echipele din Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă, două echipe noi, una din Argentina si una din Japonia (!). Să ne gîndim doar la cîte ore de zbor se fac peste atîta ocean, la echipe, la fani, la arbitri. Serios acum, dar cam cît super rugby poate suporta planeta asta?

Și motivul nu e dezvoltarea sportului la cei mici, asta, dacă s-a petrecut, e doar o consecință. Altfel, sună bine, dar e ca atunci cînd te scuzi că din cauza copiilor nu poți ajunge într-un loc unde, de fapt, nu vrei să ajungi.
Și, ca să stric și momentul de nostalgie al celor care au ținut în 1978 cu Argentina, ca mine, să știți că băieții au cam trucat un meci ca să ajungă în semifinală. Videla, penultimul dictator argentinian, nu glumea cu patriotismul. Și nici cu fotbalul.”