Lucian Mindruta: „Impotriva tuturor, eu nu cred ca exista un plan de suspendare a lui Iohannis. Exista insa un plan de comunicare de vesti proaste si amenintari, cu un scop dublu:”

(Last Updated On: June 15, 2018)

Săptămâna viitoare este așteptată suspendarea lui Klaus Iohannis. Lucian Mîndruță spune însă că este doar o „fentă”, o șmecherie a PSD. Ei nu vor suspendarea.

Lucian Mindruta: „Impotriva tuturor, eu nu cred ca exista un plan de suspendare a lui Iohannis. Exista insa un plan de comunicare de vesti proaste si amenintari, cu un scop dublu:

Sa isterizeze si sa oboseasca gruparile #rezist
Si sa puna politicienii de opozitie intr-o postura de fraieri, dupa ce toate prezicerile lor se vor dovedi neintemeiate.

Parerea mea e ca e o fenta.
PSD poate sa treaca legile justitiei si cu Iohannis.

Si, de asemenea, nu mai trebuie s-o dea jos pe Kovesi, caci judecatorii au inceput sa dea achitari.
Ce se intampla acum e un razboi al nervilor. Nu unul al masurilor dramatice.

Si nu, spre deosebire de toti ceilalti, eu n-am nicio informatie. Doar asa simt.”

În altă ordinde de idei, fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean, a explicat joi, la B1 Tv, că este nevoie de câteva zile pentru ca Parlamentul să voteze eventuala suspendare a președintelui. Precizările sale vin în contextul în care liderul PNL, Ludovic Orban a declarat că are informaţii ”aproape certe” că liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, vor demara în cursul săptămânii viitoare procedura de demitere a preşedintelui Klaus Iohannis, informează stiripesurse.ro.

Întrebat dacă este posibil ca pe data de 20 iunie plenul reunit să voteze majoritatea suspendarea președintelui Klaus Iohannis sau procedura este mai complicată, Zegrean a explicat: „Mai întâi trebuie să se citească avuzațiile care i se aduc în ședință comună, după aceea să sesizeze Curtea Constituțională care să dea un aviz consultativ, este o decizie, dar este consultativă.

Când sesizează Curtea, ei stabilesc termenul în care să dea răspunsul. În 2012 ne-au dat 20 de ore. Trebuie să trimită și la președinte acuzațiile care i se aduc și el poate să dea explicații în Parlament, așa scrie în Constituție”.

”Ei pot orice, au votul, fac ce vor, nu vedeți că fac ce vor? Nu vedeți că au stabilit perioada de urmărire penală la un an de zile? Ei nu știu că o expertiză contabilă durează aproape un an de zile dacă se face și contraexpertiză?

Când să mai faci și cercetările? Eu nu știu nicio altă țară în care să existe un termen în care să faci urmărirea penală. Nu este normal nici să dureze ani de zile urmărirea penală pentru că te toacă cu nervii, patru-cinci ani dacă te ține în urmărire.

Nu se poate într-o singură zi și eu cred că nu vor mai da un termen de 24 de ore CCR pentru că este o nebunie. Cum să-i obligi în 24 de ore să-ți dea răspunsul? Și nu doar că ne-au dat 24 de ore, ne-au spus că dacă nu răspundem în 24 de ore, o fac fără răspunsul nostru”, a mai spus Augustin Zegrean.