6 români, CEI MAI PROŞTI hoţi din lume. Au încercat de 22 DE ORI să fure 7 milioane de lei dintr-un cont

(Last Updated On: June 15, 2018)

Şase tineri din judeţul Timiş au încercat să fure 7 milioane de lei din contul unei firme, dar au eșuat deoarece cardul pe care ar fi trebuit să vireze banii era expirat din anul 2016, iar contul blocat.

Cei șase bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, au încercat să transfere banii de 22 de ori, fără succes.

(foto arhiva)

“Din investigaţii a reieşit că, în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2017, cei în cauză ar fi efectuat mai multe tranzacţii creditoare la două terminale POS, amplasate în incinta unei societăţi comerciale din Timişoara, prin folosirea funcţiei REFUND a aparatului POS, urmând ca în conturile bănuiţilor să fie viraţi 7.200.000 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, în care sunt cercetate şase persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş,.

În cadrul dosarului penal, cei şase tineri au fost audiaţi, iar unul dintre aceştia, de 24 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, informează gandul.info.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Timiş, trei dintre cei şase bărbaţi erau angajaţii unei firme din Timişoara şi aveau acces la un cod PIN, în baza căruia puteau realiza transferuri din contul societăţii comerciale în orice alt cont, prin intermediul aparatelor POS din sediu.

Astfel, timp de trei zile, cei trei angajaţi ai firmei, ajutaţi de alţi trei prieteni, au încercat să transfere din contul firmei într-un alt cont suma de 7,2 milioane de lei.

Au încercat efectuarea acestei tranzacţii DE 22 DE ORI, însă nu au reuşit deoarece CARDUL pe care ar fi trebuit viraţi banii ERA EXPIRAT din anul 2016, iar contul blocat.