Update. Ce s-a întâmplat cu plângerea penală împotriva premierului României, înaltă trădare, pentru care Viorica Dăncilă riscă o închisoare pe viață sau 25 de ani de pușcărie

(Last Updated On: May 17, 2018)

Ludovic Orban a anunțat joi că a depus în nume personal la Parchetul General o plângere împotriva premierului Viorica Dăncilă dar și împotriva lui Liviu Dragnea.

Jurnalista  Ionela Arcanu: „Plangerea lui Ludovic Orban pe numele lui Viorica Dancila si Liviu Dragnea a fost trimisa de la Parchetul General la DIICOT, pe motiv de competenta. Liderul PNL o acuza pe Dancila de inalta tradare, uzurpare a functiei, prezentare, cu rea credinta, de date inexacte presedintelui, divulgare de informatii nepublice. Ultima acuzatie ii este imputata si liderului PSD”.

Ludovic Orban citat de news.ro: ”Am depus o sesizare la PICCJ privind anumite fapte săvârşite de Viorica Dăncilă, dar şi de preşedintele Liviu Dragnea. Această sesizare este depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României.

Am considerat o obligaţie morală pentru mine. Niciodată nu am acceptat să închid ochii, să tac, să fiu pasiv, atunci când am constatat lucruri grave care afectează interesele fundamentale ale României, iar ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României pe plan extern, riscă să dinamiteze punţi care au fost construite în zeci de ani de România şi alte ţări, de asemenea riscă să pună în pericol interese fundamentale ale României care sunt puse pe tarabă ca la talcioc de Dragnea şi de acoliţii lui pentru diferite interese de natură personală”.