Marius Vintila: „Un domn se chinuie să își introducă gipanu’ pe un loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Opresc bicicleta și îi fac semn. El lasă geamul …”

(Last Updated On: May 24, 2018)

Marius Vintilă a povestit pe Facebook cum l-a „fugărit” pe un șofer care dorea să parcheze pe  un loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Pe Facebook, Marius Vintila a scris: „Un domn se chinuie să își introducă gipanu’ B23DCR pe un loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități pe Moșilor vechi. Opresc bicicleta și îi fac semn. El lasă geamul.

– E pentru persoane cu dizabilități!
– Da! Știu. Vă deranjează?
– Nu! Doar voiam să fiu sigur că ați văzut, ca să mă apuc să filmez.

Nu apuc să dau telefonul pe cameră, că domnul pleacă. Se mai învîrte vreun minut prin zonă, crede că m-am cărat, se întoarce pe linia de tramvai blocînd tot Moșilor vechi, apoi parchează, corect, pe trotuar.”