REACȚIE PSD despre susținerea lui Iohannis pentru funcția de președinte al Consiliului European

(Last Updated On: March 12, 2018)

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a declarat luni că nu vede nimic rău ca România să dea un președinte al Consiliului European. El a mai spus că PSD nu a semnat nimic în acest sens. Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seara că PSD a votat pentru susținerea lui Klaus Iohannis la șefia Consiliului European. Potrivit stiripesurse.ro, sâmbătă, PSD a avut loc Congresul PSD în care s-au votat, cinci convenţii naţionale. Printre ele se află și Convenţia naţională pentru preşedinţia Consiliului UE.

Chestionat dacă PSD îl va susține pe Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al Consiliului European, Marian Neacșu a negat că a semnat vreo rezoluție în acest sens, însă a spus că nu vede nimic rău ca România să dea un președinte al Consiliului European.

Marian Neacșu: „Nu văd nimic rău ca România să dea un președinte al Consiliului European. Evident, că mi-aș dori să fie un social democrat. Să nu credeți că am votat ceva în necunoștință de cauză. Vom susține un român, care va candida, indiferent de unde este. Cred că totuși sunt două, trei excepții.”.

 

Traian Băsescu, potrivit stiripesurse.ro.: ”PSD a votat ca România să dea președintele Consiliului European. Ca să devii președinte trebuie să fii membru al Consiliului European sau să fi fost membru, iar Klaus Iohannis e singurul care e în această poziție.

PSD a votat pentru susținerea lui Klaus Iohannis la șefia Consiliului European. E o șarlatanie din partea lui Dragnea, i-a păcălit. El, în mintea lui, și-a spus: ”Domnule președinte, mergeți dumneavoastră la Bruxelles, iar eu iau președinția României”