Andrei Gheorghe va fi incinerat. Anunțul fostei soții

(Last Updated On: March 21, 2018)

Trupul neînsuflețit al lui Andrei Gheorghe va fi incinerat, sâmbătă dimineață, la ora 10.00, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici.

Anunțul a fost făcut de fosta soție pe contul de Facebook al lui Andrei Gheorghe.

“Salutare, Naţiune! Fiul tău Andrei a plecat dintre noi, a plecat aşa cum a venit, ca o explozie care nu ştie să ceară voie la nimic. Fiul tău Andrei a fost şsi fiu rispitor şi cel mai blajin creştin. Fiul tău nu s-a temut să fie liber, să spună ce crede, să trăiască cum crede. Şi-a iubit copiii, familia, şi femeile, radio-ul, tv-ul, presa scrisa şi online-ul, filmele şi toate manifestările culturale inteligente.

Iubea şi ştiinţa sau poate mai degrabă o respecta, nimic din ceea ce merita nu a scăpat neiubit de Andrei. Şi da, ştia să certe pe măsura iubirii sale, putea certa de la cel mai mic puradel până la tine, Naţiune. Certa somând o schimbare, nu-i făcea plăcere, spera ca ceilalţi să înţeleagă, să evolueze, să crească, chiar şi împotriva dorinţei sau putinţei lor. Aşa era el,

Naţiune, fiul tău Andrei, iubitul meu bărbat, minunatul lor tată, şi senzaţionalul vostru coleg mai mare, dar nu atât de mare încât să fi trebuit să plece… Stătea prost cu răbdarea, s-a grăbit…”

Trupul neînsufleţit al jurnalistului Andrei Gheorghe, care a murit luni, la vârsta de 56 de ani, va fi depus joi şi vineri la Galeria Mobius din strada Mendeleev D.I. nr 2, sector 1, Bucureşti