Simona Halep, superstițiile care au dus-o pe locul 1 mondial. „Sunt nişte chestii pe care le asimilezi zi de zi şi, când se schimbă ceva… ”

(Last Updated On: February 10, 2018)

Simona Halep a vorbit despre superstițiile pe care le are la tenis. Fostul lider mondial a dezvăluit lucrurile de care nu se atinge nimeni, în afară de ea şi antrenorul australian Darren Cahill.

“Nu se atinge nimeni de geanta mea şi nici de rachete. Doar antrenorul. Sunt destul de tipicară, mi le pun în acelaşi loc, pictez racordajul, îmi pun semnul Wilson la fel, identic tot timpul, ţin racheta într-o anume poziţie tot timpul când încep punctul, cu Wilson în sus.

Sunt nişte chestii pe care le asimilezi zi de zi şi, când se schimbă ceva, parcă nu mai simţi mingea la fel de bine. Si de aceea încerc sa nu schimb nimic”, a dezvăluit Simona Halep, citată de dcnews.ro.

„Pe lângă geanta cu rachetele, mai am o altă geantă cu haine, în care îmi țin cosmeticele și alte lucruri. Rachetele sunt trimise la racordat de antrenor, dar înaintea meciurilor pun palma pe racordaj pentru a simți tensiunea”, a declarat Simona Halep la TV Telekom Sport și preluata de Gazeta Sporturilor.

“Nu rup rachetele atât de des la meci, la antrenamente rup mai mult rachetele. Din decembrie anul trecut am zis că nu mai arunc cu ele. Sunt foarte mândră. E o performanță :)”, a mai spus Simona Halep.

Numărul 2 WTA a vorbit și despre finala pierdută la Australian Open cu Caroline Wozniacki, scor 6-7 (2), 6-3, 4-6: “La venirea în țară eram epuizată, n-am mai avut energie să mai vorbesc. După ce am ieșit de pe teren am plâns. Tristețea a fost foarte mare. Am dat tot ce-am putut, dar adversara mea a fost mai puternică”.

România înfruntă în weekend reprezentativă a Canadei în Fed Cup, dar Simona Halep nu va participa din cauza unei accidentări. Deşi s-a antrenat în sala din Cluj, Simona a avut timp să stea de vorbă şi cu presa. Halep a dezvăluit câteva de superstiţiile ei, de care are grijă cu stricteţe.