Simona Halep: ”Mi-a fost rușine”! Ce i-a spus tatăl lui Roger Federer Simonei la Australian Open

(Last Updated On: February 11, 2018)

Simona Halep a povestit cum a ajuns să își facă o poză cu idolul ei, Roger Federer.

Românca de 26 de ani a aplelat la antrenorul ei, Darren Cahill, care a luat legătura cu marele campion elvețian.

”Am făcut poză cu Federer, dar m-a ajutat Darren. Mi-a fost un pic rușine să mă duc să îi cer eu. Iar cu tatăl lui s-a întâmplat, a venit pe moment. Ne-am întâlnit și mi-a spus că ”am auzit că ți-a fost rușine să îi ceri lui Roger poză”.

I-am zis că vreau să fac și cu dumneavoastră una și am făcut. A fost un moment și cred că este singurul cu care am făcut poză”, a spus Simona, pentru digisport.ro.

Simona Halep a fost sâmbătă la Cluj pentru a susţine echipa de Fed Cup a României în meciul contra Canadei, din weekend.

În altă ordine de idei, medicul Ştefan Irimia a declarat, sâmbătă, la Cluj, că pansamentul aplicat i-a fost scos jucătoarei de tenis după 24 de ore, iar evoluţia ei este surprinzător de rapidă.

“A făcut primul antrenament, de probă, ieri seară. Niciun fel de durere. Şi eu ca medic, care am aplicat un tratament biologic combinat cu încă două sau trei posibilităţi, sunt surprins că are o evoluţie atât de rapidă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Horia Tecău înaintea meciului de Cupa Davis, acelaşi tratament cu rezultate excelente, cred că o să facem o statistică să vedem de ce efectul este atât de rapid şi bun”, a spus Ştefan Irimia.

Acesta, care trăieşte şi profesează în Germania, a explicat că mai sunt medici în România care folosesc un tratament asemănător cu al său, cu plasmă, însă el mai are câteva soluţii pe care le aplică şi pe care pentru moment doreşte să le păstreze ca secret profesional.

Medicul a spus că o cunoaşte pe Simona Halep de când avea 16 ani şi că ea îl caută ori de câte ori are nevoie. Accidentarea suferită de jucătoarea română nu este gravă, a precizat el, dar netratată ar fi dus în timp la complicaţii.

Ştefan Irimia a explicat că are o îndelungată experienţă în recuperarea sportivilor, în special fotbalişti, atleţi şi jucători de tenis. El va pleca din România luni, urmând să se întoarcă în ţară în timpul meciurilor din Cupa Davis.

Ştefan Irimia a participat sâmbătă la primele două meciuri ale întâlnirii România – Canada din Fed Cup. În tribune s-a aflat şi Simona Halep, care a venit la Cluj pentru a le susţine pe cele patru jucătoare care fac parte din echipa României. De altfel, Halep a declarat, tot la Cluj, într-o conferinţă de presă care a avut loc miercuri, că de felul în care se va simţi după ce îşi va da jos pansamentul depinde participarea la turneul de la Doha (Qatar).