Presa internaţională scrie din nou despre protestele din România de duminică seara din Cluj, Brașov, București, Iași, Timișoara

(Last Updated On: December 11, 2017)

Presa internațională a relatat din nou despre protestele din România. Peste 16.000 de oameni au protestat în Bucureşti şi în marile oraşe. În Capitală, au fost și 10.000 de manifestanți, dar după ora 21.00, numărul lor a început să scadă. La Sibiu s-au adunat 2.500 de protestatari, la Cluj-Napoca – 2.000, la Timişoara – peste 1.000. Manifestaţii de susţinere a independenţei justiţiei au fost şi-în alte oraşe: la Braşov, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa sau Craiova.

Euronews scrie din nou despre protestele românilor faţă de reforma din justiţie. Social democraţii aflaţi la putere vor adoptarea în Parlament a unei legislaţii despre care criticii spun că pune sistemul judiciar sub control poltic, explică jurnaliştii postului paneuropean, informează digi24.ro

Euronews: „Românii protestează faţă de “reformele judiciare”. Coaliţia la putere condusă de social-democraţi, care deţine majoritatea parlamentară, speră să treacă legislaţia despre care criticii spun că pune sistemul judiciar sub control politic.”

Agenţia France Presse relatează despre cei 16.000 de protestatari care au îndurat frigul în Bucureşti şi în alte oraşe. Oamenii contestă proiectul despre care cred că va pune piedici luptei împotriva corupţiei.

AFP: „ România: O nouă mobilizare contra reformei Justiţiei. Peste 10.000 de persoane au înfruntat frigul duminică seara în mai multe oraşe din România pentru a manifesta din nou contra unui proiect de reformă a justiţiei, care riscă – potrivit unor voci – să pună piedici lupte anticorupţie.”

Şi presa de peste Ocean a preluat ştirea: O nouă rundă de proteste în România faţă de proiectul unor legi mai indulgente în privinţa corupţiei, scrie Washington Post.

Washington Post, preluare AP: „România: Proteste reînnoite faţă de legi considerate slabe privind corupţia. O nouă rundă de proteste faţă de legislaţia despre care criticii spun că va face corupţia la nivel înalt mai greu de pedepsit.”

Şi Reuters transmite despre manifestaţii şi notează că ţara noastră este considerată printre cele mai corupte din Uniunea Europeană şi este sub monitorizarea specială a Bruxelles-ului.

Reuters: „Mii de români protestează faţă de planul de reformă judiciară. Transparency International clasează România printre cele mai corupte state ale Uniunii Europene, iar Bruxelles-ul ţine sistemul judiciar sub monitorizare specială.”