Mihăiță Cojocariu din Italia: ”Românul în străinătate, mult mai rău, mult mai periculos…”

(Last Updated On: November 14, 2017)

Mihăiță Cojocariu, 52 de ani, din Iași, stabilit la Ivrea, în Piemonte, a răspuns la întrebarea „Ce crezi că ar trebui să se schimbe în România pentru ca românii din diaspora să se întoarcă acasă”. Pentru a înțelege cum s-ar putea întoarce, trebuie înțeles mai întâi de ce au plecat.

«Ca să răspund la întrebare, ar trebui să înţelegem de ce au emigrat cele 4 milioane de români în decursul celor 27 de ani. Mai ales după 2007… Peste 3 milioane în 10 ani, dacă statisticele sunt reale. Eu fac parte din acei 500-600.000 care au reuşit să plece înainte. Cu costurile de rigoare…

De 16 ani în Italia… Cum a trecut timpul…

 

Am reuşit să cunosc… omul român, altfel în străinătate, în acei ani! Diferit total de cel care era în ţară. Mult mai rău. Şi mult mai periculos… Cel puţin în anii petrecuţi în Germania. Nu mă aşteptam, sincer… Încet, am început să rup legăturile cu ei. Eram împreună cu fratele meu şi încet, încet ne-am izolat de ei. Am găsit de lucru, undeva în Durren, lângă Koln şi ne-am văzut de treaba noastră, fără prea multe tangenţe cu alţi români. Doar cu câţiva prieteni apropiaţi. Întoarcerile în ţara, după fiecare drum făcut, erau un chin. Parcă intram într-un tunel, fără lumină… Diferenţa între noi şi ei, cei de unde mă întorceam era uriaşă… În toate aspectele. La noi cenuşiu, la ei totul colorat! La noi mizerie, la ei curat! La noi balamuc, la ei totul ordonat. În plus, acea tristeţe pe faţa oamenilor… Asta m-a marcat până în 2001. Liberi, dar trişti… În acei ani rar vedeai pe cineva zâmbind pe stradă. Îmi trebuiau câteva luni bune pentru a mă obișnui”, a povestit acesta, citat de gazetaromaneasca.com

„Am plecat fără să ne uităm înapoi… Ce s-a schimbat în cei 16 ani de când suntem aici? Mentalitatea celor de acasă? Nu! Nici nu am pretenţii la aşa ceva. Este şi greu… Nu ai cum să schimbi mentalitatea cuiva care nu vrea… Mentalitatea se schimbă în ani, şi doar dacă locuieşti departe de ţară. Noi, chiar dacă ne-am întoarce nu am reuşi să schimbăm ceva din acest punct de vedere.

Corupţia? Greu şi aici. Atâta timp cât ea porneşte de la femeia de serviciu, paznic, ospătar, asistentă medicală, funcţionar… Toţi întind mâna după ceva în plus peste salariul pe care-l au. De asta şi cei care conduc România nu-şi fac probleme. O văd ca pe ceva normal. Şi poate şi de asta cei de jos permit aşa ceva Fiecare după poziţia pe care o are în societate!

Infrastructura. Schimbări majore în ţară ? Un pic mai bine decât în 2001, într-adevăr. Însă, departe, departe de ceea ce avem aici. Şi, vor mai trece minim 20 de ani (ca să fiu şi eu un Brucan…).

Sistemul sanitar. Cred că mai rău că acum 16 ani! Şi pentru noi, asta este esenţial pentru o eventuală întoarcere în ţară. Sistemul de învăţământ, aici, chiar zâmbesc. Sunt fericit că fiică-mea a studiat aici, terminat un bun liceu în Ivrea, acum este studentă la o facultate tot în Ivrea. Şi învaţă! Fără plicuri sau cadouri pentru profesori. Iar când va termina, sunt sigur că va fi pregătită pentru ceea ce vrea să devină. (zâmbesc, deoarece am amici care îmi spuneau că şcoala românească actuală este de o calitate mult superioară şcolii italiene).

Nu intru în discuţii despre religie sau politică… Cu toate că aş avea multe de spus ! Nu intru în discuţie nici despre salariile din ţară… Nu suntem în Italia din cauza situaţie materiale. Atât eu cât şi fratele meu ne-am descurcat binişor în ţara cât să avem o viaţă decentă. Şi cred că ne-am descurca şi dacă ne-am întoarce. Dar… pentru noi este deja prea târziu. Copiii noştri sunt mai mult italieni decât români. Au crescut aici, au prietenii aici. Viaţa lor este aici. Şi a noastră alături de ei.”