Sanda Nicola: „Auziți, da’ găinile alea nu pot fi convinse să se ouă direct pe raft la supermarket? Și să facă și ele câte două gălbenușuri la fiecare ou, să ne scoată din foame …”

(Last Updated On: November 23, 2017)

Prețul la Ouă a devenit prioritate guvernamentală. Ministrul Agriculturii, citat de Europa FM a spus: „Se știe foarte bine că în perioada de toamnă, atunci când scad temperaturile, curba de ouat la păsările din gospodăriile populației scade, motiv pentru care scade și numărul de ouă. Această ofertă mai mică a fost potențată și de faptul că peste 600 de ferme au fost asanate în Europa datorită scandalului de fibronil. Cererea rămânând aceeași, a apărut pe piață acest raport dezechilibrat între cerere și ofertă și atunci în mod natural piața a reacționat, prețul s-a ridicat, dar, din constatările noastre, prea mult”.

Pe Facebook Sanda Nicola a scris: „Auziți, da’ găinile alea nu pot fi convinse să se ouă direct pe raft la supermarket? Și să facă și ele câte două gălbenușuri la fiecare ou, să ne scoată din foame. Vin sărbătorile, suntem un popor de gurmanzi, ne trebuie un cofrag de ouă doar pentru maioneza din salata boeuf… Ce ne facem, frați rumâni?”

Europa FM a analizat creșterea prețului la ouă. Cauzele scumpirii depășesc, fără îndoială, limitele teoriei curbei de ouat și au legătură inclusiv cu recentele schimbări din economie. Căderea leului și inflația, pe fondul consumului ssemnificativ din import, reintroducerea accizei la carburant, ca și energia mai scumpă se văd în prețurile tuturor alimentelor. În plus, reprezentanți ai patronatelor admit că, după creșterea salariilor bugetarilor, comercianții au adăugat, la rândul lor, la prețul alimentelor de bază ca să obțină profit.

Îi dăm așadar dreptate ministrului Petre Daea când spune că prețul ouălor a crescut recent mai mult ca de obicei în această perioadă. Motivele nu se pot însă limita nici la contextul european, nici la faptul că găinile din curți se ouă toamna mai puțin. Dintre cauzele scumpirii, nu pot fi omise deciziile guvernamentale care au influențat, în general scumpirile.