(Video) Supertelefon. Brandul românesc Allview lansează X4 Soul Infinity Plus cu asistent limba română. Avantajele X4 Soul Infinity:

Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, lansează astăzi noile smartphone-uri surprinzătoare X4 Soul Infinity și X4 Soul Infinity Plus, care vor oferi utilizatorilor o interacțiune personalizată cu utilizatorul. Atuurile noilor flagship-uri Allview sunt platforma de Inteligență Artificială Allview cu asistent vocal, posibilitatea de upgrade hardware pentru telefoane și display-ul de generație nouă cu raport 18:9.

“Dispozitivele Allview evoluează în ritm cu nevoile clienților. La 10 ani de la prezentarea primului telefon sub brandul Allview, revoluționăm piața românească de telefoane inteligente cu două noi produse care vor avea caracteristici unice și vor asigura eficiență și performanță în funcție de nevoile fiecărui utilizator”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

(Video) Supertelefon. Brandul românesc Allview lansează X4 Soul Infinity Plus cu asistent limba română.  Avantajele X4 Soul Infinity: 1

”Clienții noștri vor putea face upgrade de hardware fără să-și schimbe telefonul, vor putea realiza comenzi vocale multiple și se vor bucura de cele mai căutate funcții și aplicații ale momentului. Chiar și modul în care românii vor interacționa cu telefonul în magazine va fi unul inedit, bazat pe o tehnologie de stand-uri inteligente cu rol de asistent interactiv”.

Asistentul Vocal Interactiv (AVI) este numele primului asistent vocal în limba română, dezvoltat de la zero de echipa de cercetare și dezvoltare Allview. AVI este lansat astăzi într-o variantă beta, care va fi permanent updatată cu noi capabilități și care va învăța încontinuu cum să îmbunătățească experiența cu utilizatorul. Asistentul vocal poate scrie mesaje dictate, poate suna contactele din agendă, deschide navigația și setează adrese prin comenzi vocale, modifică diferite setări ale telefonului. AVI poate fi deschis rapid și prin apăsarea dublă a butonului de power.

(Video) Supertelefon. Brandul românesc Allview lansează X4 Soul Infinity Plus cu asistent limba română.  Avantajele X4 Soul Infinity: 2

„După o cursă contracronometru de implementare a noilor tehnologii, a platformei de inteligență artificială, de testări intense pentru primul asistent vocal în limba română, a venit momentul în care clienții vor câștiga timp mai mult pentru ei. În plus, va spori siguranța șoferilor atunci când se află în trafic”, explică Lucian Peticilă.

Avantajele X4 Soul Infinity

Extrem de ușor de utilizat cu o singură mână, cu o dimensiune de 5,7” (format 18:9) într-un body de 5,2”
Trei variante elegante de culoare – Night Sky, Mocha Gold și Steel Gray, cu carcase dezvoltate cu ajutorul IML Art Technology, cu străluciri de oglindă
Raport ecran/corp cu 15% mai mare decât în mod obișnuit, care asigură o experiență de vizionare relaxantă
Fotografii clare un timp îndelungat, cu ajutorul celor 5 lentile și a protecției de sticlă din safir
Cameră duală cu tehnologia Bokeh, care blurează fundalul

Patru opțiuni de configurații

(Video) Supertelefon. Brandul românesc Allview lansează X4 Soul Infinity Plus cu asistent limba română.  Avantajele X4 Soul Infinity: 3

X4 Soul Infinity a fost creat de echipa Allview în patru configurații (Life, Speed, Nice, Z – Bokeh), în funcție de nevoile utilizatorilor. Configurațiile cuprind două variante de procesor (Quad Core/Octa Core), trei variante de memorii RAM (de la 2GB la 4GB) și Flash (de la 16GB la 32GB), precum și patru combinații de cameră foto (camere single și dual camera de până la 16 MP).

X4 Soul Infinity este un telefon care evoluează în același ritm cu utilizatorul. Cei care vor dori să facă upgrade de hardware, vor putea opta pentru o configurație superioară la service-urile autorizate Allview. Upgrade-ul va fi realizat foarte ușor, doar prin achitarea diferenței de preț dintre cele două configurații, la care se adaugă 99 lei.

Toate variantele X4 Soul Infinity vor beneficia de soluția FastPass, dezvoltată împreună cu Google™ și MediaTek, care oferă utilizatorilor un sistem stabil, foarte bine optimizat și extrem de rapid, cu maximă flexibilitate în alegerea aplicațiilor.

X4 Soul Infinity Plus, mai spectaculos și mai performant

(Video) Supertelefon. Brandul românesc Allview lansează X4 Soul Infinity Plus cu asistent limba română.  Avantajele X4 Soul Infinity: 4

X4 Soul Infinity Plus, vârful de gamă Allview, preia toate caracteristicile colegului său mai mic și plusează la performanțele ecranului de 6” IPS Full HD +, filmare 4K sau funcție pentru protecția ochilor Mira Vision™. X4 Soul Infinity Plus este conceput să răspundă celor mai mari exigențe, fiind dotat cu procesor Octa Core cu frecvență de până la 2,5GHz, care în combinație cu memoria RAM DDR4 de 6GB asigură viteze mari de procesare. Memoria Flash de 64GB poate fi extinsă printr-un card microSD de până la 256GB.

Camera frontală de 13 MP este prevăzută cu Flash, pentru a crea selfie-uri spectaculoase chiar și în condiții de luminozitate scăzută. De cealaltă parte a telefonului este prezentă o camera duală, de 13MP, respectiv 5MP, cu 5 lentile, și sticlă din safir, cu tehnologia Bokeh de blurare a fundalului, pentru rezultate similare cu cele obținute de camerele DSLR.

Cele patru variante de X4 Soul Infinity vor putea fi comandate treptat începând de astăzi, 28 septembrie, pe bază de precomandă pe website-ul www.allview.ro la următoarele prețuri: 999 de lei (Infinity Life), 1.199 de lei (Infinity Speed), 1.399 de lei (Infinity Nice) și 1.449 de Lei (Infinity Z-Bokeh). Cei care s-au înscris până la lansare pe pagina dedicată X4 Soul Infinity vor beneficia de upgrade hardware, în funcție de versiunea selectată.

X4 Soul Infinity Plus va fi disponibil din luna noiembrie, la prețul de 1.999 de lei.
Vezi aici Video:

Mai multe detalii despre noile telefoane veți găsi pe paginile de produs X4 Soul Infinity și X4 Soul Infinity Plus.
Marca Allview X4 Soul Infinity a fost înregistrată la European Union Intellectual Property Office (EUIPO).