Român din Italia furat de doi pensionari italieni! Ea 64 de ani, el 70

(Last Updated On: September 12, 2017)

Un cuplu de bătrâni italieni, ea de 64 de ani, din Calabria, el de 70 de ani, din Puglia, rezidenți la Deiva Marina (La Spezia), au furat rucsacul unui muincitor român. Cei doi se aflau la un supermarket, când au observat un rucsac pus lângă casele de marcat, lăsat de muncitorul român pentru a putea intra în supermarket, așa cum prevede regulamentul.

Când a ajuns muncitorul la casă pentru a plăti, a descoperit că rucsacul nu mai era și a alertat personalul supermarket-ului, care imediat a chemat carabinierii, informează gazetaromanească.com

Personalul supermarket-ului a avertizat carabinierii și au verificat filmările sistemului de supraveghere video. Imaginile au clarificat imediat ce s-a întâmplat: într-un moment de neatenție generală, un cuplu de bătrâni a luat rucsacul muncitorului și s-a făcut nevăzut ducându-se la mașina Mercedes parcată la câțiva metri de intrare.

Camerele de supraveghere din exteriorul supermarket-ului, îi arată pe cei doi pensionari de nesuspectat urcând în mașină (după numărul de înmatriculare se înțelege că posedă unul dintre ultimele modele produse de casa germană) cu rucsacul românului și plecând.

Cuplul a intrat imediat în posesia banilor și a unui biletul Trenitalia Sestri Levante-Milano cu rezervare. Bilet pe care bărbatul trebuia să-l folosească pentru a ajunge la un aeroport și, de acolo, să decoleze către România. Bilet pe care cuplul din Deiva Marina, găsind o scuză, l-a dus la o casă de bilete Treintalia și a cerut o rambursare, primind 12,40 euro.