Ca la Untold. Primul spital public din România care introduce brăţări electronice pentru pacienţi. Vezi care sunt avantajele sistemului:

(Last Updated On: August 21, 2017)

Spitalul Judeţean Suceava are un nou sistem de identificare a pacienților, cu ajutorul unor brățări electronice, o premieră națională. Pe perioada spitalizării pacienţii vor purta o brăţară electronică ce va conţine numele, prenumele, data naşterii, grupa sanguină şi alergiile de care aceştia suferă.

Acest sistem de identificare vine în ajutorul cadrelor medicale pentru a nu mai confunda pacienții între ei, mai ales cei în stare gravă care nu pot comunica cu medicii, informează adevarul.ro

„Aveam de mai multă vreme în proiect introducerea acestor brăţări şi în urmă cu câteva zile am reuşit. Sunt pacienţi care nu prea înţeleg despre ce e vorba, dar în general lumea a fost receptivă. Dorim că în acest fel, pacienţii să se simtă în siguranţă”, a declarat Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Judeţean Suceava.

Acesta a mai precizat că spitalul din Suceava este prima unitate medicală publică din ţară unde există un astfel de sistem de identificare a pacienţilor internaţi.

Totodată, la Spitalul Judeţean Suceava există un server în care vor fi stocate electronic toate informaţiile medicale ale pacienţilor internaţi la această unitate medicală. Astfel, orice operaţiune medicală ce este înregistrată în timp real pe această fişă electronică a pacientului permite medicilor şi asistentelor medicale să afle rapid la ce investigaţii a fost supus respectivul pacient.