Cutremur Italia: EROINĂ! O româncă a salvat două bătrâne pe care le îngrijea. „Casa a alunecat cu tot cu teren, ca pe săniuță, dar a rezistat. M-am rugat să ies vie și întreagă sau să mor pe loc”

O femeie din România care lucrează fără acte în Italia a reușit să salveze de la moarte două bătrâne pe care le îngrijește. Respectul nostru.

“M-am reintors ieri de la Amatrice la Roma si am un sentiment teribil de neputinta, pentru ca nu am reusit sa fac nimic pentru acea lume.” Eleonora nu vrea ca numele sa-i fie publicat. Lucreaza ca ingrijitoare la negru, informează hotnews.ro. Fara contract, ca multe romance din zona sinistrata. Se afla la Amatrice, intr-o casa de vacanta a familiei pentru care lucreaza. Intr-o casa de 100 de ani, izolata, de langa munte.

Desi spune ca nu a facut nimic, ea a reusit sa le salveze pe cele doua batrane de care are grija: una are 80 de ani, cealalta aproape 100. Le-a tras din pat si le-a convins sa iasa in strada si sa astepte ajutor in masina.

A povestit pentru Hotnews.ro ce s-a intamplat in acea noapte pe care nu o va uita niciodata.

Isi aminteste cu exactitate acele clipe: “Nu dormeam. Ma trezisem pe la 3, ma uitam pe fereastra. Erau doi tineri care faceau o cursa cu masinile pe podul de langa casa. M-am uitat la ei, nu e prima oara cand se fac curse pe acel pod. Apoi m-am intins in pat. Atunci a inceput.

Cand am auzit zgomotul infernal, pamantul inca nu se misca. Am deschis fereastra gandindu-ma ca erau tinerii cu masinile.

Nu intelegeam in primul moment. De la etajul intai, m-am gandit apoi ca o masina, vreun utilaj greu agricol, s-a izbit de casa si voiam sa fug pe scari sa vad bucataria. Abia atunci a inceput sa tremure tot. Mi-am zis ca se prabuseste ceva.

De la fereastra, aveam senzatia ca muntele vine peste noi si ca toata casa se duce catre rau. Asa, de la dreapta la stanga. Mi se parea ca plange muntele, cu tot acel zgomot, acel vuiet de nedescris.

Apoi, alta zguduitura, parca sarea casa de data asta. Auzeam pocnete pe acoperis, nu stiam ce cade. A doua zi am vazut ca erau tiglele.

M-am imbracat repede cu ce aveam. In timp ce imi puneam o pereche de pantaloni, a sarit patul cu tot cu mine. Fractiuni de secunda. Am iesit din camera si imi amintesc ca am vazut icoana cu Maica Domnului pe care mi-o adusesem in valiza si am pus-o pe noptiera.

M-am rugat sa ies vie si intreaga, sau sa mor imediat. Sa nu fie o agonie”.

Pe hol, lumina nu mai era, desi in baie se mai vedea ceva, dar slab. Povesteste cum s-a repezit catre dormitorul batranelor, aflat tot la etaj: “In toata zona casele sunt construite cam la fel. Sunt case de munte, nimeni nu are camere de dormit la parter, unde e doar bucataria si sufrageria. Toti dorm la etajul unu sau doi.

Batranele nici nu au simtit primul cutremur: “Abia se trezeau, nu au inteles ce s-a intamplat. Le spuneam ca e cutremur, se uitau la mine si nu ma credeau. Nu voiau sa coboare, sa se imbrace si sa iasa din casa. Le-am tras afara cu forta, am luat niste haine in fuga si tableta. Am vazut ora pe ecran, 3:38.

Una din batrane abia merge, am adus-o impreuna cu cealalta jos. Dar nu mai am nici eu forta de acum cativa ani. Daca eram singura, nu as fi reusit. Parea o eternitate sa o coboram.
Singurul meu gand era : Ce se intampla cu ele, daca una cade, isi rupe piciorul ? Sau are un infarct de spaima? Ce fac eu ?”

Afara, Eleonora si-a dat seama ca o parte din anexele casei batranesti se mutasera efectiv din loc, chiar daca erau constructii noi: “Din fericire, casa noastra a rezistat, dar a alunecat cu tot cu terenul pe care e construita. Ca pe saniuta.

M-am gandit ca daca mor, nici nu are cine sa ma recunoasca, nicio ruda apropiata aici. Lucrez la negru sa platesc rata la o casa in Romania, 350 de euro pe luna. Am auzit ca au ramas doi copii orfani la Amatrice, o fetita si un baiat. Eu nu am copii, nu am parinti. Cand am aflat la stiri despre ei, mi-a plans sufletul. Am simtit ca as vrea sa iau fetita la mine, sa o adopt. Dar cum as putea sa fac, cu munca pe care o am?”