(Last Updated On: November 6, 2015)

bbbbb

Într-un articol de astăzi dimineață am întrebat cine ar trebui să-i reprezinte pe oamenii ieșiți în stradă la întâlnirea cu președintele României. Klaus Iohannis a făcut această invitație pentru a avea consultări înainte de nominalizarea noului premier.

Cele mai multe comentarii la articolul „Vrei ca Tudor Chirila si Adi Despot sa mearga la intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis? Pe cine mai propui?” i-au nominalizat pe Adi Despot, Tudor Chirila, Moise Guran, Lucian Mandruta,  Laura Stefan,  Andi Moisescu, Vlad Craioveanu, Erwin Albu, Marian Munteanu, polițistul Godină, Alin Dinca, Vlad Petreanu,  Nicusor Dan, Florin Chilian.

Toate aceste nominalizări le-am trimis pe adresa de email a președintelui, așa cum a cerut în comunicat. “Propunerile se pot transmite la adresa de email consultari@presidency.ro până joi, 5 noiembrie a.c., ora 24.00, cu specificarea datelor de contact”.

[ads2]

Tudor Chirilă: „Demisiile de astazi nu inseamna nimic. Presiunea strazii trebuie sa continue. Clasa politica in totalitatea ei este compromisa. Inlocuirea ei este dificila si de lunga durata. Asta insa NU TREBUIE sa ne dezarmeze. Singura solutie este solidaritatea noastra. Trebuie sa iesim in strada pana cand vor intelege ca ei trebuie sa plece. TOTI. Si sa lase locul celor care pot face ceva pentru tara. Astazi ar trebui sa fim in strada mai multi decat ieri. Atenti la incercarile lor de a se regrupa.

In seara asta voi fi din nou in strada. Este singura si cea mai importanta arma pe care o am. Nu accept sa-mi spuna Dragnea, Zgonea, Orban et co ce sa fac. Sunt niste hoti compromisi. Nu accept sa fie confiscata aceasta uriasa miscare solidara. Iohannis trebuie sa inteleaga ca nu a fost ales presedinte decat de frica lui Ponta. Este un esec. Pana acum ne-a propus Romania lucrului bine Tacut.

Iesim in strada. Si vom iesi in strada impotriva oricarei incercari de regrupare a lor cu oameni din esalonul 2. Nu mai vrem sa fim pacaliti. Iesim in strada”.