(Last Updated On: August 27, 2015)

În comunism, Ion Stamanichi a fost, vreme de 10 ani, director general la întreprinderea care producea sucurile Cico, Brifcor, Quik Cola, Socată, apa tonică Sintonic şi altele.

În 1984 a intrat în legătură cu un reprezentant american al companiei Coca-Cola. Vreme de şase ani, americanul i-a trimis cărţi poştale de Crăciun. Imediat după Revoluţie, în februarie 1990, Stamanichi a început negocierile de intrare a companiei Coca-Cola pe piaţa românească. Nu ştia o boabă de engleză, îi traducea nevasta tot. Chiar şi aşa, Stamanichi a condus operaţiunile Coca-Cola în România până în 2000.

Azi se ocupă de consultanţă în afaceri. Pe biroul său se odihneşte un laptop vechi de peste 20 de ani. E primul său laptop, primit în ţiplă de la Coca-Cola, în anii în care mulţi români n-aveau nici telefon fix. Aşezarea acestui laptop peste tipizatele de pontaj şi producţie ale întreprinderilor româneşti ieşite din comunism este imaginea schimbărilor majore care ne-au lovit în anii ’90.

„După Revoluţie am rămas director la Societatea de Îmbuteliat Băuturi Răcoritoare. În 1990 i-am schimbat numele în Cico şi i-am pus emblema ursuleţul cu sticla în braţe. Ei bine, pe 6 februarie 1990 le-am scris o scrisoare celor de la Coca-Cola”, spune Stamanichi  într-un interviu pentru adevarul.ro

„Nevasta a zis „nu cred că ai şanse, dar încearcă“. Tonul scrisorii a fost important. Am scris trei fraze. Am zis: „Eu sunt cel mai mare director de băuturi răcoritoare din România. Voi, Coca-Cola, sunteţi cea mai mare fabrică de băuturi răcoritoare din lume. Vă invit să facem afaceri împreună“. Asta a fost scrisoarea. Ei au verificat şi, când au fost siguri că eu chiar exist, au trimis un reprezentant cu care m-am întâlnit pe 1 mai 1990, la Bucureşti”, a mai spus acesta.