(Last Updated On: May 29, 2015)

Echipa de cercetători de la Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte care s-a calificat, în premieră pentru România, în finala prestigiosului concurs internaţional de microrobotică ICRA (International Conference Robotics and Automation), a câştigat marele premiu.

Echipa de tineri cercetători şi studenţi români a obţinut locul întâi în finala concursului de microrobotică organizat în cadrul celei mai mari conferinte internationale de robotică şi automatică, ICRA2015, desfăşurată în acest an la Seattle. Competiţia a fost dedicată roboticii de precizie la scară micrometrică şi a reunit universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume.

Concursul a avut loc în perioada 26-30 mai 2015, la Washington State Convention Center din Seattle, SUA şi a fost organizat în cadrul ICRA 2015 (International Conference Robotics and Automation), cel mai mare eveniment anual din domeniul roboticii, care a reunit 2.700 de participanti. Manifestarea s-a desfăşurat sub egida institutului IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) şi a Societăţii de micro şi nanorobotică (RAS-MNRA). Obiectivele acestui concurs de microrobotică au constat în dezvoltarea de soluţii inovative la scara mică, dedicate viitoarelor aplicaţii biomedicale şi nanotehnologiilor. Aplicatiile vizeaza domeniul biomedical, precum manipularea şi sortarea de celule, chirurgia minim invazivă sau asamblarea de structuri la scară nanometrică şi micrometrică. (sursa: adevarul.ro)

Echipa Universităţii Valahaia din Targoviste a fost formată din conferentiarul Alexandru Ioan Ivan, lectorul Florin Dragomir, doctorandul Valentin Gurgu şi studentul în anul IV Nicolae Rădulescu. Participarea echipei de la Universitatea Valahia din Târgovişte a constat în realizarea unui dispozitiv microrobotic de 220 micrometri, adică mai puţin de un sfert de milimetru.