Haide in Poiana Narciselor, locul fermecat in care milioane de flori infloresc în luna mai

Rezervaţia Naturală Dumbrava Vadului, cunoscută mai ales sub denumirea de Poiana Narciselor este cea mai mare din Europa şi este arie protejată. Se întinde pe nu mai puţin de 400 de hectare şi doar aici puteţi vedea, începând cu luna mai, milioane de narcise înflorite.

Poiana Narciselor este o adevărată minune a naturii. Cine ajunge la Vad în luna mai poate admira sute de hectare şi milioane de narcise înflorite. Oriunde vezi cu ochii, narcisele te îmbie să le miroşi. Se spune că mirosul florilor se simte de la sute de metri distanţă.

Turiştii se pot relaxa astfel într-un adevărat paradis natural, înconjuraţi doar de flori, verdeaţă şi multă linişte. Pentru că este o arie protejată, culesul narciselor este interzis. La fel şi cositul ierbii. Localnicii spun că solul are ceva deosebit, de la natură, şi, de aceea, an de an, florile răsar la fel de frumoase.

1

„Ceva este deosebit aici. Nicăieri în ţară nu mai există aşa ceva. Solul are ceva deosebit. În fiecare an, ne minunăm de frumuseţea florilor. Chiar dacă le vedem de-o viaţă, mereu ai ceva nou de descoperit. Turiştii care vin aici sunt foarte încântaţi. Mulţi rămân muţi de uimire. Chiar dacă este interzis să culegi flori, puţini rezistă şi tot iau câteva fire. Rezervaţia s-a păstrat pentru că nu a fost atinsă de pesticide şi de alte lucruri artificiale. Este o minune a naturii ce nu a fost alterată de mâna omului“, a spus Gheorghe Mermenean, locuitor din Vad. (sursa: adevarul.ro)

646x528

Pe lângă narcise, în aria protejată creşte o mare varietate floristică care include specii vegetale de gălbenele, bulbuc de munte, coada vulpii, stupiţă etc, dar şi o faună diversă de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni, insecte, printre care mulţi fluturi rari.

Puţini ştiu de unde vine numele florilor parfumate. Termenul de narcisă vine din mitologia greacă de la un tânăr frumos pe nume Narcis. Foarte preocupat de aspectul său, se spune că tânărul s-a îndrăgostit de propriul chip. După moartea sa, narcisele au înflorit, pur şi simplu, pe mormânt.