Angela Creţu, cea mai puternica româncă din lume. Are pe mana miliarde de euro si gestioneaza afaceri pe trei continente cu zeci de mii de angajati

Afaceri de câteva miliarde de euro stau în mâinile Angelei Creţu, numită tot în 2011 director general al filialei Avon din Rusia, în cadrul celei unei ample reorganizări a conducerii companiei americane cu activităţi în vânzările directe de produse cosmetice.

În februarie 2015, Angelei Creţu i s-au extins atribuţiile, fiind numită şi director general pentru Turcia, dar şi vicepreşedinte în Africa şi Orientul Mijlociu, devenind una dintre cele mai bine plătite românce din istorie şi cea mai bine poziţionată româncă expatriată la momentul actual.

Ea a lucrează pentru Avon din 1999 şi în câţiva ani a preluat conducerea operaţiunilor de pe piaţa din România, funcţie pe care a ocupat-o patru ani şi jumătate, potrivit Business Magazin

În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa şi de coordonarea pe plan regional (zece ţări) a operaţiunilor companiei. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE, Creţu a urmat şi cursurile unui program de educaţie managerială în cadrul London School of Economics.

La 34 de ani, în 2009, românca devenea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria Avon, companie înfiinţată în urmă cu 125 de ani şi prezentă acum în peste 100 de ţări.

La New York a condus o echipă de specialişti care se ocupă de crearea şi punerea în practică a noilor tehnologii în modelul de business al companiei. La nivel mondial, Avon are anual afaceri de peste 10 miliarde de dolari, 45.000 de angajaţi şi 5,5 milioane de reprezentanţi de vânzări.

„Românii sunt foarte apreciaţi în compania mea, sunt mulţi români în poziţii de top peste tot în lume. Sunt mândră că sunt româncă şi că vin dintr-o generaţie cu un apetit insaţiabil de cunoaştere şi inovaţie“, spunea Angela Creţu pentru Business Magazin.

În opinia ei, curiozitatea este factorul diferenţiator între un manager bun şi unul slab.

„Un manager fără curiozitate devine victima experienţelor anterioare şi a concluziilor perioadei precedente, deci va fi mereu în urma oamenilor săi, în urma schimbărilor din jurul lui. Restul se poate învăţa, însă lipsa de curiozitate e foarte dificil de corectat.“