Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară din țară. Fiecare apariție pe scenă este de fiecare dată impecabilă, iar artista vorbit despre cât de mult îi ia
MoreMaria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară din țară. Fiecare apariție pe scenă este de fiecare dată impecabilă, iar artista vorbit despre cât de mult îi ia
MoreOzana Barabancea este recunoscătoare și mândră că ambii copii îi împărtășesc pasiunea pentru muzică. Andrew este membru al Uniunii Compozitorilor, iar Gloria este studentă în Anul I la pian la Universitatea Națională de Muzică. Parcursul lor în muzică, la fel
Read More »Maria Cârneci a fost invitată, în Duminica Paștelui, la “40 de întrebări
Mioara Velicu, îndrăgita artistă de muzică populară din țară, cu o activitate
Un bărbat a furat o bancă din fața unei clinici veterinare. Momentul a fost surprins de
Prima zi de Paşte s-a încheiat cu ploi torenţiale şi furtuni în mai multe zone din
Violonistul român Alexandru Tomescu a reușit o performanță extraordinară, oferind un recital emoționant la baza Everestului.
Recunoaștere prestigioasă pentru un geniu al matematicii: Profesorul Daniel Ioan Tătaru, originar din Piatra Neamț și
Mama Geta a făcut dezvăluiri emoționante despre viața de familie. Femeia a vorbit despre cum și-a
Diana Şoşoacă a luat decizia de a-l suspenda pe propriul soţ din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, după ce s-ar fi înfuriat la culme după ce un clip video a fost postat, evident, pe Facebook. Potrivit unor surse, Diana Șoșoacă, aflată la a treia căsătorie, s-a supărat după ce a văzut imagini postate pe Facebook şi în care soţul său, Silvestru Şoşoacă, apare în timp ce dansează alături de o femeie pe melodia lui Ştefan Iordache – Sunt vagabondul vieţii mele. Se pare că Silvestru Şoşoacă a pus prea mult suflet în dans, dar şi în interpretarea vocală, astfel că
Supranumită „Zeița de la Montreal”, sportiva născută în Onești care a primit prima notă de 10 în isrtoria gimnasticii mondiale, este stabilită
Read More »După anunțul divorțului de soția lui, CRBL spune că îi priește postura de bărbat singur și va petrece Paștele la Pitești, cu
Read More »Soții Clonda aniversează anul acesta 10 ani de când s-au logodit. În urmă cu 10 ani, Tavi Clonda a cerut-o în căsătorie
Read More »Dan Negru încearcă să fie un model pentru copiii săi i-ar acum vrea să-i învețe să se bucure de vacanță, să nu
Read More »Marcel Pavel recunoaște că încă e gelos, chiar și după 30 de ani de căsnicie. Deși el este cel expus în lumina
Read More »Daliana Răducan plănuiește de zor nunta cu Răzvan Simion, care va avea loc în această vară și spune că deja a pus
Read More »După ce nu au mai format un cuplu, cei doi și-au declarat război și au dus lupte grele ani de zile. Ambii
Read More »Camelia Mitoșeru şi Dan Mitoşeru s-au despărţit din cauza pasiunii pentru jocurile de noroc a bărbatului. Vreme de mai bine de 20
Read More »În aprilie 2023, Deea Maxer și Robert Drilea s-au afișat oficial ca un cuplu. În diferitele interviuri pe care le-a acordat, vedeta
Read More »O aeronavă TAROM va purta numele Nadiei Comăneci. Este vorba de aeronava care va purta sportivii români la Jocurile Olimpice de la
Read More »Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, s-a retras din televiziune la scurt timp după ce a născut al treilea copil.
Read More »Ilinca Vandici a avut un schimb de replici cu Lidia Fecioru în emisiunea „Follow Us” de la Kanal D2. Prezentatoarea nu a
Read More »Au apărut primele imagini cu Elena Udrea, după 7 zile de arest în Bulgaria. Elena Udrea a fost adusă de la Blagoevgrad la
Read More »Lucian Viziru a vorbit despre întoarcerea sa în România, după ce timp de 7 ani a locuit, împreună cu familia, în Germania.
Read More »Gabriela Prisăcariu este deranjată de faptul că presa mondenă a certat-o pentru că a ieșit în club să se distreze iar Dani
Read More »Un italian de 80 de ani, care a murit în ambulanță, în drum spre spital, avea în buzunare o adevărată comoară. Bătrânul
Read More »Un bărbat înarmat cu o bâtă a început să lovească la întâmplare maşinile care treceau pe un bulevard din Baia Mare. În
Read More »Dani Mocanu a fost implicat într-un accident pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. În timpul impactului, celebrul manelist se afla pe turela
Read More »Un grav accident de circulație a avut loc astăzi pe drumul E85, între localitățile Răcăciuni și Cleja, județul Bacău, drum cunoscut și
Read More »Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj în limba engleză în care avertizează că, fără arme suplimentare din partea Occidentului, războiul
Read More »Poliţiştii din Dorohoi au rămas uimiţit atunci când au tras pe dreapta o maşină condusă de un bărbat în vârstă de 91
Read More »Anamaria Prodan nu îi poartă pică milionarului Adrian Thiess, cel care a anunţat încă din luna octombrie a anului trecut că vrea
Read More »Andreea Esca prezintă știrile la Pro TV de aproximativ 25 de ani și nu de puține ori a fost întrebată cât va
Read More »Smiley, pe numele său real, Tiberiu Andrei Maria, a debutat pe scena muzicală în anul 2001, alături de trupa Simplu. După ce
Read More »