DEMISIE! Antena 3 pierde încă o vedetă. Vezi ce a scris despre pensiile nesimțite ale generalilor, ea fiind nepoată de colonel

(Last Updated On: August 12, 2017)

Ioana Răduca, Redactor-șef adjunct al Observatorului de la Antena 1 și realizatoare a unor emisiuni pe Antena 3, și-a dat demisia în această săptămână, după 15 ani petrecuţi acolo.
Potrivit Paginademedia.ro, Ioana Răduca a semnat cu postul de ştiri Realitatea TV şi a început lucrul deja acolo.

Pe Facebook, Ioana Raduca a scris: „După aprinsele discuţii legate de pensiile speciale eu rămân cu aceste dileme:

– Uman, înţeleg dorinţa de a câştiga mai mult şi mai repede, dar când vorbim de oameni care ajung în vârful unor structuri de siguranţă naţională nu pot să nu mă gândesc la integritate. Şi în baza alegerilor pe care unii şefi ai unor astfel de structuri le fac acum (pensionare înainte de schimbarea legii, reangajare pe funcţii similare imediat în unele cazuri) nu pot să nu mă întreb ce ar face aceşti oameni faţă în faţă cu inamicul de care, teoretic, ar trebui să ne apere? Ne-ar vinde dacă li s-ar flutura înaintea ochilor un teanc zdravăn de bani?

Şi nu cumva prea mulţi generali ai acestei ţări şi-au câştigat stelele la apelul bocancilor din dorinţa subiectivă a unor preşedinţi de ţară, vremelnici în funcţie? Nu cumva în acest fel au ajuns la acelaşi nivel cu ai lor colegi, poate chiar mai sus, care chiar au simţit mirosul morţii în vreme ce le-au trecut goanţele pe la ureche în teatrele de operaţiuni din afara ţării sau şi-au rupt spatele la inundaţii să salveze oameni în situaţii critice? (Să nu uităm emblematica imagine cu şefii armatei Române pupând slugarnic mâna doamnei ministru Udrea pe scările Academiei Militare, în vreme ce purtau uniforma ţării faţă de care depuseseră un jurământ).

– Cât de greşit construită trebuie să fie ţara asta dacă are atât de multe legi despre care se poate spune că permit lucruri imorale ? Şi pe care le modificăm exclusiv în funcţie de moralitatea pe care o considerăm suficientă în funcţie de conjunctură?

Şi am aceste dileme în calitate de nepoată a unui colonel al Armatei Române, pe timp de pace, care aşa m-a crescut: să îmi pun întrebări şi să gândesc cu mintea mea”.