‘Urmează un TSUNAMI european și România va fi MĂTURATĂ dacă nu răspunde’

România ar putea fi lovită de un “tsunami european” devastator, avertizează consultantul politic Cozmin Guşă. Acesta consideră că legerile din Franţa de anul acesta vor dicta soarta şi integritatea Uniunii Europene. Acest tsunami îi va mătura pe cei nepregătiţi, iar unul dintre ei este România. Protestele din România arată cât de vulnerabilă este o țară condusă de politicieni corupți.

Dacă alegerile din Franța vor fi câştigate de candidata Marine le Pen, spune Cozmin Guşă, integritatea Uniunii Europene va fi zdruncinată, ținând cont de faptul că liderul de extrema dreapta a anunţat că va organiza un referendum pentru ieşirea Franţei din UE.

“Era o vorbă în Franţa în alte vremuri “Heureux comme le Dieu en France”, adică “Fericit ca Dumnezeu în Franţa”, dar din cauza unor politicieni s-a transmis “Malheur”, adică nefericirea în Franţa, care are una dintre capitalele Europei şi anume Paris. În aprilie se va decide soarta Uniunii Europene, după ce se vor termina alegerile din Franţa şi se pare că Marine le Pen ocupă primele poziţii în sondaje”, a explicat consultantul politic, citat de stiripesurse.ro

Potrivit acestuia, se poate declanşa un tsunami din punct de vedere al unităţii Uniunii Europene, iar România nu este pregătită pentru acest scenariu.

“Se poate declanşa un tsunami din punct de vedere al unităţii Uniunii Europene, al reorientării politice, care îi va mătura pe cei nepregătiţi, iar unul dintre ei este România. Toate ţările se pregătesc pentru acest scenariu, toate statele care au politică externă şi nu au un bătrânel şi o grizetă în funcţiile cheie ale diplomației. România este în dezavantaj pentru că nu a făcut parte din piaţa comună, iar atunci vom avea de suferit”, a subliniat Gușă.

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply