Românii cinstiți vs cei care susțin hoția: „La 101 de ani scap țara Hoțomani” – veteran de război

(Last Updated On: February 12, 2017)

După cum vă zpuneam, în România are loc un război între românii cinstiți și cei care susțin hoția și nu între tineri și bătrâni. Cel mai bun exemplu este al veteranului de război, Emil Ghibu, care tocmai a împlinit 101 ani.

”Nu-mi vine să cred aşa ceva. Numai un nebun poate să facă o aşa lege. Acesta este semnul clar că, dacă el poate, toată lumea poate să fure. Cum poate să facă o lege doar pentru un om?” spune, din casa plină de prieteni care au venit să îl aniverseze, Emil Ghibu, informează adevarul.ro.

Veteranul care este urmaş al lui Onisifor Ghibu (profesorul de pedagogie şi politician care a jucat un rol important în realizarea Marii Uniri) a urmărit protestele în fiecare seară. În momentul trecerii coloanei de protestatari sibieni prin faţa blocului său, se aşeza la fereastră cu pancarta pregătită din timp şi cu părere de rău că nu se poate alătura oamenilor din stradă.

”Ar trebui ras guvernul Grindeanu şi pus în frunte primarul din Iaşi”, crede acum Emil Ghibu. Care a participat la fiecare scrutin, supărat fiind pe tinerii care nu îşi exercită acest drept.

Despre pulsul străzii, Emil Ghibu este informat de nepoata sa, care a ieşit la fiecare protest. Cei doi fii ai veteranului de război locuiesc în Statele Unite, respectiv Suedia.