Revolta primarilor PSD împotriva Guvernului condus de omul lui Liviu Dragnea

(Last Updated On: February 14, 2017)

Lăsați fără bani de la Guvern, primarii PSD din Iași s-au trezit vorbind singuri. Dacă în campania electorală au promis oamenilor că PSD le va face, acum trebuie să spună electoratului că Teleormanul este mai important decât județul lor. Nu degeaba județul lui Liviu Dragnea va primi 360 de milioane de euro doar pentru reabilitarea drumurilor. Mai mult decât toate județele Moldovei, la un loc.

Primarii PSD din Iași i-au trimis o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, marți, în aceeași zi în care ei s-au întâlnit, cu mai mulţi lideri ai organizaţiei, pentru a discuta despre excluderea lui Mihai Chirica din PSD, infomează antena3.ro.

Scrisoarea integrală, mai jos:
”Îndrăznim să vă transmitem această scrisoare într-un moment extrem de important pentru viitorul României și al partidului nostru, deopotrivă. Noi continuăm să credem în determinarea și puterea PSD de a dezvolta România!

Dar există pe harta UE o regiune economică – Regiunea de Nord-Est -, care este printre cele mai sărace zone ale întregului continent european. De asemenea, există în această regiune un județ – județul Iași -, a cărui administrație face, în pofida tuturor dificultăților, eforturi susținute pentru a asigura locuitorilor săi un trai decent.

Din păcate, mai există, de 27 de ani, și o condamnabilă indiferență a guvernanților de toate culorile politice față de problemele majore ale acestei zone. Este un adevăr trist că aproape niciuna dintre promisiunile făcute regiunii noastre în campaniile electorale de către partidele câștigătoare nu a fost pusă ulterior în practică!

Acesta, spun mulți dintre oamenii cu care vorbim, este motivul principal care stă la baza izolării și înapoierii economice a Regiunii de Nord-Est și a județului Iași!

De aceea, noi, primarii PSD din județul Iași, am decis să nu mai acceptăm acest tratament incorect și inechitabil la care suntem supuși de către administrația centrală. Am făcut eforturi foarte mari pentru a-i convinge pe oameni să îndrăznească să creadă în PSD și am și reușit. Am avut rezultate bune atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare, dar plusul de încredere pe care l-am câștigat cu ajutorul, dar și pentru partidul nostru se poate risipi dacă nu suntem susținuți și dacă Guvernul nu implementează proiectele promise pentru regiune.

Vă rugăm, Domnul Prim-Ministru, să înțelegeți corect mesajul nostru: nu este vorba de un protest, ci doar de încercarea de a împlini cererile legitime ale sutelor de mii de locuitori ai județului nostru.

Noi credem, Domnule Prim-Ministru, că Dumneavoastră puteți și doriți să demonstrați că ieșenii nu au fost păcăliți încă o dată! Ieșenii au votat PSD pentru că, așa cum i-am îndemnat, au îndrăznit să creadă în România, adică în dreptate socială, în prosperitate, într-o administrație realizată în beneficiul cetățeanului plătitor de taxe.

De aceea, credem că a venit vremea să sprijiniți fără ezitare toate proiectele locale și importante și să investiți masiv în infrastructura zonei, pentru a menține încrederea atât a membrilor de partid, cât și a tuturor românilor din această parte încercată de țară.

Nu vrem avantaje suplimentare și beneficii nemeritate, ci o strategie, o viziune coerentă, un plan concret și realizabil care să ducă la dezvoltarea durabilă, prea mult întârziată, a Regiunii de Nord-Est.

Municipiul Iași se schimbă în bine, exportând prosperitate și stabilitate comunelor limitrofe, dar, fără implicarea și ajutorul Guvernului condus de Domnia Voastră, zonele mai îndepărtate de Iași vor rămâne condamnate la sărăcie și izolare. Avem încredere, Domnule Prim-Ministru, că veți arăta că vă pasă!”.