Cum vor fi conduse Clujul, Brașovul, Timișul, Sibiul de Guvernul României … un fel de Consiliul Județean Teleorman?

Liviu Dragnea, declarat câștigător al alegerilor din România, de unul singur, a făcut guvernul pentru noul premier, Sorin Grindeanu. Iar acum acesta arată ca și Consiliu Județean din Teleorman unde i-a băgat pe funcții pe oricine a dorit, fără să dea socoteală nimănui.

Iar noii miniștrii nu sunt curați deloc. Potrivit stiripesurse.ro, acești chiar au multe probleme.
Viorel Ștefan – Ministerul de Finanţe: este implicat în scandalul din Parlament când a modificat pe ultima sută de metri Legea privind cele 102 taxe. La acel moment, Viorel Ștefan a intrat într-un conflict deschis cu Liviu Dragnea, care l-a amenințat că nu-l mai pune pe listă la parlamentare. În piața politică este cunoscut drept omul lui Dan Nica, europarlamentar PSD.

Gabriel Leş – Ministerul Apărării: fost secretar de stat în MaPN și este perceput ca un om strâns legat de fostul baron ce Satu Mare, Mircea Govor, care are mari probleme cu DNA.

Marius Alexandru Dunca – Ministerul Tineretului și Sportului: a fost dat afară de fostul premier Victor Ponta de la ANPC, ca urmare a tragediei de la Colectiv. Dunca primise o sesizare în legătură cu problemele de la Colectiv, dar nu a făcut nimic.

Carmen Dan – Ministerul de Interne: este fost prefect de Teleorman și unul dintre ”pupilii” lui Liviu Dragnea de pe scena politică. S-a vorbit despre ea inclusiv că ar fi fost în cărți să fie desemnată prim-ministru.

Florin Iordache – Ministerul de Justiţie: vechi parlamentar al PSD a orchestrat evenimentele din Parlament în celebra ”Marțe Neagră”. Despre Iordache se spune că merge la Ministerul Justiției pentru a păstori amnistia și a face modifcări la legile de organizare ale justiției și în Coduri.

Petre Daea – Ministerul Agriculturii: vechi parlamentar PSD este cel care a nășit Legea pentru pensiile speciale ale parlamentarilor.

Sevil Shaidehh – Ministerul Dezvoltării şi Fondurilor Europene, vicepremier – posibile probleme cu incidență asupra securității naționale, acesta fiind motivul pentru care președintele Iohannis a refuzat-o pentru funcția de prim-ministru.

Ministru Delegat pentru Fonduri Europene – Virginia Toader: specialist pe Fonduri Europene, fiind unul dintre oamenii cu mare vechime în acest domeniu.

Ministrul Mediului – Daniel Constantin: a fost implicat în dosarul ICA pe vremea când a fost la Ministerul Agriculturii și este considerat omul care putea să îl salveze pe Dan Voiculescu dar nu a făcut-o ca urmare a unor calcule politice.

Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleșcanu: era ministru de Externe în 2014, în perioada guvernării Ponta și a refuzat deschiderea unor secții suplimentare de vot în Diaspora, pe motiv că nu-i permite legea. Din acest punct a început întreaga nebunie cu românii care nu au putut să voteze la alegerile prezidențiale din 2014 în Dispora.

Ministrul Economiei – Alexandru Petrescu: este șeful Poștei Române și a fost ”desființat” chiar de către Corpul de Control al Ministerului Comunicațiilor, care a constatat grave nereguli în organizarea Poștei Române și bonusurile de care a beneficiat el.

Ana Birchall – Ministerul delegat pentru Afaceri Europene: în interiorul partidului este cunoscută drept omul care l-a turnat la DNA pe Victor Ponta. Fostul premier a făcut acuzații directe la adresa Anei Birchall, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al PSD, care a avut loc la Tulcea.

Ministerul Comunicațiilor – Augustin Jianu: fost direct general al CERT-RO, adică Cyber Security Romania și favorabil legilor siguranței naționale, care au fost desființate de CCR.

Răzvan Cuc – Ministerul Transporturilor: a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor din Guvernul Cioloș, dar a fost dat afară după ce a participat la un miting electoral, încâlcând astfel lege de organizare a Guvernului.

Florin Bodog – Ministerul Sănătăţii: are hârtie de la CNATDCU prin care se arată că și-a plagiat lucrarea de doctorat.

Olguţa Vasilescu – Ministerul Muncii: are un dosar de corupție instrumentat de DNA, dar a a fost retrimis de două ori înapoi de către judecători pentru refacerea rechizitoriului.

Ministerul Cercetării: Șerban Valeca – PSD-ist cu ștate vechi, dar cu interese în zona energiei.

Toma Petcu – Ministerul Energiei: este pupilul lui Daniel Chițoiu, unul dintre liderii ALDE care au mari probleme în justiție. De altfel, Chițoiu a fost refuzat de Dragnea fiind considerat o mare vulnerabilitate. Înainte de a ajuns în Parlament, Toma Petcu a lucrat la ”oficiosul” ALDE, psnews.

Pavel Năstase – Ministerul Educaţiei: este fost rector al ASE și ar fi fost implicat, în 2014 într-un scandal cu fonduri europene și a avut poziții publice discutabile cu privire la ”scriitorii din pușcării”. Este considerat un apropiat al lui Dan Voiculescu.

Florin Jianu – Ministerul IMM-urilor şi anteprenori: a mai fost ministru în guvernarea Ponta și a fost acuzat că ar fi implicat în rețeaua de spălare de bani anchetată de procurorii DIICOT în Dosarul ”Cosma-Păvăleanu”.

Titus Mircea Dobre – Ministerul Turismului: este un apropiat al foștilor baroni de la Constanța și se spune că a ajuns la vârful politicii doar prin relații de familie.

Grațiela Gavrilescu – Ministerul delegat pentru Relația cu Parlamentul: a mai fost ministru în guvernarea Ponta și este considerată un om foarte apropiat de fostul baron Mircea Cosma, dar și de Sebastian Ghiță.

Ionuţ Vulpescu – Ministerul Culturii – a fost ministru în guvernarea Ponta și este cel care a pornit licitația pentru Cumințenia Pământului. Este un apropiat al lui Ion Iliescu.

Ministerul pentru Dialog Social – Gabriel Petrea: este șeful TSD, un om foarte apropiat de Liviu Dragnea, cel care l-a și impus în fruntea organizației, după un scandal cu fostul președinte, Mihai Sturzu, cel care ulterior a fost exclus din PSD.

Ministerul Românilor de Pretutindeni – Andreea Păstârnac: a fost implicată într-un scandal internațional de proporții și în timp ce era ambasador în Israel, autoritățile de la Tel Aviv au cerut schimbarea ei de urgență din funcție.

Ministerul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu: este fost șef al Apelor Buzău, o apropiată al șefului PSD Buzău, Marcel Ciolacu (organziație care a luat un scor foarte bun la alegerile parlamentare și locale).

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply