Au început. Prima țeapă a PSD: Liviu Dragnea i-a cerut premierului Dacian Cioloș să nu scadă TVA-ul, să elimine taxa pe stâlp și supracciza pe carburanți

Nici nu s-au terminat de numărat voturile de la alegerile de duminică că Liviu Dragnea, autoproclamatul premier al României, i-a cerut lui Dacian Cioloș să nu reducă trei taxe. Chiar dacă în campanie a promis că va face acest lucru.

Guvernul Cioloș a decis amânarea cu un an a modificărilor Codului Fiscal, în sensul scăderii TVA cu un punct procentual de la 1 ianuarie 2017, eliminarea taxei pe stâlp și supraccizei pe carburanți. Măsurile au fost cerute de Liviu Dragnea într-o discuție telefonică cu Dacian Cioloș, informează digi24.ro.

15571287_355665874800956_1783830063_n

Liviu Dragnea a declarat într-un interviu pentru stiripesurse.ro că l-a rugat pe actualul premier să amâne reducerea sau eliminarea a acestor taxe.

Taxa pe stâlp și supracciza pe carburanți sunt măsuri care au fost introduse în Codul Fiscal în timpul guvernării lui Victor Ponta. De asemenea, eliminarea lor a fost gândită tot de guvernul Ponta. prin urmare, cele trei taxe și eliminări de taxe se regăsesc în Codul Fiscal care a fost promovat de guvernul Ponta.

TVA-ul urma ca de la 1 ianuarie 2017 să piardă un punct procentual, de la 20 la 19%. Impactul unei astfel de măsuri ar fi de 4,3 miliarde de lei.

Solicitarea de amânare a tăierii taxelor vine după ce, în planurile de guvernare ale PSD, Liviu Dragnea anunța că intenționează să elimine peste 100 de taxe și să reducă TVA-ul la 18% din 2018.

De asemenea, printre promisiunile lansate în campania electorală se mai numără salarii minime de 1.750 de lei, din 2020, pensie minimă de 640 de lei, la anul și ajutor consistent pentru familiile nevoiaşe – acestea sunt planurile de guvernare ale PSD, prezentate de Liviu Dragnea.

Leave a Reply