(FOTO) Așa arată vagoanele făcute în România pentru export. Compară-le cu cele care circulă acum

Românii sunt obișnuiți să călătorească în trenuri vechi și cu foarte puțin confort, dar vagoanele produse la noi și exportate în străinătate arată parcă desprinse din filme.

Astra Vagoane din Arad a încheiat două importante contracte de vânzare vagoane de călători, unul în Brazilia şi un altul în Republica Cehă, în ambele cazuri beneficiarii fiind operatori feroviari, informează realitatea.net

15057930_1709511519364422_580682566_n

Vagoanele Astra respectă standardele actuale UIC şi TSI, îndeplinind toate condiţiile de circulaţie pe reţeaua de trafic internaţional de călători RIC. Ele sunt omologate în Romania dar sunt certificate în Austria, fiind înregistrate în parcul austriac de vehicule feroviare.

Dotările vagonului sunt de ultimă generaţie şi conţin toate instalaţiile obligatorii conform standardelor tehnice la nivele ridicate de calitate: instalaţie de alimentare pentru traficul internaţional cu patru tensiuni, iluminat cu mai multe trepte, instalaţie de informare călători cu ecran în salon şi vestibul, GPS şi nod bus de tren, toalete cu vacuum şi rezervoare de apă potabilă, instalație de climatizare, instalaţie de diagnoză.

15057986_1709511509364423_1393358929_n

Confortul pasagerilor este ridicat la nivelul celui din clasa business al curselor aviatice transatlantice, datorită scaunelor din piele confortabile şi a display-urilor cu touch-screen din instalaţiei de entertainment.

15135439_1709511512697756_2095645995_n

Pe ecranul instalat în spătarul fiecărui scaun călătorii pot viziona filme artistice, desene animate şi videoclipuri, pot consulta lista de meniu, pot citi cărţi, află ultimele ştiri şi pot naviga pe Internet. Proiectul tehnic şi ingineria au fost făcute de către specialiştii Astra în colaborare cu cea mai prestigioasă casă de design din Cehia, iar interioarele au fost executate de către o firmă italiană.

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply